Candidaţii înscrişi pe buletinele de vot şi-au exprimat şi ei opţiunile şi au votat încă de la primele ore ale dimineţii pentru a oferi exemplu pozitiv electoratului. Fie că au votat pentru schimbare sau pentru continuitate, candidaţii s-au arătat optimişti în privinţa şansei lor de reuşită şi i-au îndemnat pe clujeni să sfideze ninsoarea şi să iasă la vot.
Candidatul independent Liviu Alexa a fost printre cei mai matinali candidaţi la Camera Deputaţilor care şi-a exprimat votul în colegiul în care şi-a depus candidatura. Jurnalistul a votat în cartierul Mănăştur la ora 9.30. “Am votat pentru cei ce au demonstrat până acum că iubesc această comunitate, am votat pentru o clasă politică nouă care să nu mai doarmă în Parlament, care să nu mai facă acte de corupţie, care să nu-i mai ignore pe cetăţeni. Astăzi este o zi specială pentru că după 23 de ani, noi nu mai putem spune că nu ştim ce votăm, că votăm din ură sau că nu avem toate elementele, ăsta este un vot crucial. Contra-candidaţilor le doresc succes şi să mă situez eu deasupra loc măcar cu un vot”, a precizat Liviu Alexa, candidat independent la Camera Deputaţilor în Colegiul 1.
Şi alţi candidaţi înscrişi pe liste au fost un exemplu pentru electoratul lor. Dacă Marius Nicoară, candidatul USL la funcţia de senator şi-a exprimat votul în comuna clujeană Apahida, fostul primar Gheorghe Funar a votat în cartierul Mănăştur la secţia de votare 80-81.
“Am votat pentru ca să putem să ducem în continuare schimbarea până la capăt, să avem o Românie în care românii să fie în siguranţă, să avem o Românie în care să nu mai fie certuri, să fie linişte, să avem o ţară care să aibă o speranţă. Electoratului îi transmit să iasă la vot, este o vreme grea dar merită, o dată la patru ani avem şansa de a ieşi la vot, de a ne spune punctul de vedere, contracandidaţilor mei le doresc numai bine”, a precizat Marius Nico