Înainte spuneam că votăm răul cel mai mic – acum nu ne mai uităm care-i mai puţin rău decât altul, ci dacă furăciunile unuia sunt mai mici decât ale ăluilalt.

Primesc pe telefon, de obicei, tot felul de comunicate, de pe te miri unde. Azi cred că au fost mai mult de treizeci de comunicate de la partide şi toate despre ăilalţi, hoţii care fură votul, dau mită electorală sau pumni în gură. Am reţinut că-n Teleorman (oare de ce nu mă mir?) preşedintele peneţist a fost lovit cu poliţiştii de faţă sau că – în altă parte – nu'ş-ce aredist a împărţit fluturaşi.

De fapt, cam astea-s şi priorităţile lumii politice româneşti: atenţi să nu cumva să şmecherească unii mai mult ca alţii. Să arate pulimii că baronii lor sunt mai puternici decât ai ălorlalţi, că punga lor cu ulei-zahăr-făină e mai grea, că bricheta li-i mai colorată.

Campania asta electorală urmează paradigma anilor '90: nu mai contează politicile publice, nu proiectele, nu viziunile: dar suntem puşi să alegem între Moscova şi Bruxelles – ca şi când nouă chiar ne-ar mai păsa. Sună urât? - unii hoţi ne spun că drumu-i mai bun către Vest, alţi hoţi fac ochi dulci Estului.

De fapt, noi n-o să ne mişcăm de-aici. Suntem prizonieri ciufuţi între două lumi pe care le-am construit speriaţi că o să vină moşierii (apud Ion Iliescu) sau că năvălesc ruşii (apud Traian Băsescu). Şi-n timp ce ciuleam urechile la hotare, industria s-a dus naibii, irigaţiile le-am dus la fier vechi, am băgat în dubă cultura şi n-am uitat nicio clipă să ne urâm între noi.

Pentru toate acestea va trebui să mulţumim partidelor. Au vegheat ca nu cumva să ne deşteptăm, ne-au vrut proşti şi acuma se miră că, de proşti ce suntem, nu dăm zăpada din faţa casei ca să mergem la vot. Stăm mămăligi lângă mămăligi şi ni se rupe, s-o ia partidele către Vestul sau Estul mamii lor – nouă ni se fâlfâie. Noi punem benzină de cincizeci d