Are o familie frumoasă şi o carieră prolifică, aşa că nu e de mirare că Brad Pitt se simte ca şi cum ar fi câştigat la loterie.
Actorul, în vârstă de 48 de ani, care creşte şase copii cu logodnica lui, Angelina Jolie, recunoaşte că viaţa lui nu esteieşită din comun, dar este recunoscător pentru rolurile minunate în care a jucat.
„Încă trebuie să mă trezesc la 6 dimineaţa şi să fac micul dejun pentru cei şase copii. Nu îmi văd viaţa zilnică atât de remarcabilă cu excepţia faptului că am înşelat loteria când vine vorba de muncă şi de oportunităţile pe care mi le oferă”, a declarat starul.
„Ca actor, îmi place să explorez toate aspectele complexe ale naturii umane şi cum adeseori suntem în conflict cu ele în diferite etape. Dar nu mă mai consumă aşa cum obişnuia, pentru că familia mea este prioritară şi mai degrabă petrec mai mult timp cu copiii mei”, a completat actorul.
SURSA: http://vdt.antena3.ro/