Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce vor face studenții pe 9 și 10 decembrie?

Publicat in Academia Catavencu, duminică 9 decembrie 2012 ·

Dan Mazilu

Din momentul în care Ponta i-a anunțat că au liber pe 10, studenții, chiar și agnosticii ăia de la Filosofie, au devenit cei mai credincioși tineri români. În fiecare zi, de trei sau chiar de patru ori (la prânz mai des decât spre seară) studenții români se roagă. Cu foc, cu lacrimi în ochi și cu oftaturi din inimă. În pauzele dintre cursuri bat mătănii și-n laboratoare se pun cu fața la Răsărit. Toți studenții, nu doar ăia cu bursă, vor să ningă pe 8. Și astfel 8, 9 și 10 să devină zile de schi, de săniuș sau de beție în cabană. Dacă Ponta își închipuie altceva înseamnă că nu e decât un plagiator care nici n-a dat pe la școală. Iar eu refuz să cred asta : ) Andrei Dumitru

Dom’le, nu știu ce fac studenții pe 9 și pe 10, însă eu m-am uitat în calendarul ortodox și pe 9 e o sărbătoare cu cruce roșie care sună foarte bine: Tămăduirea femeii gârbove. Mi se pare o inițiativă foarte bună a BOR, care cred că vrea ca prin sărbătoarea asta să atragă atenția asupra problemelor de coloană pe care le au multe femei. Am văzut foarte multe fete care din pricina airbagurilor frontale stau încovoiate, iar la bătrânețe ajung cocoșate. Nu e în regulă! Dacă tot am dat-o în treburi sfinte, pe 10 îi voi sărbători, de asemenea, pe Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf. Cu această ocazie vreau să le urez la mulți ani tuturor românilor care poartă numele astea. Radu Uszkai

Dacă mă-ntrebați pe mine, eu zic că n-o să voteze. Păi, în campania asta, toți grangurii politici au fost ocupați fie cu pupatul de copii și cățeluși, fie cu promisiuni pentru babe, așa că singura momeală pentru viitoarea mândrie a patriei este ziua aia liberă promisă de Ponta. Ce să le fac ăstora din USL dacă nu s-au gândit, și ei, să doneze câteva copiatoare Xerox prin cămine, că doar la câți plagiatori au în ogradă, sigur nu duc lipsă! La fel și cu ARD-ul. Păi, dacă tot se dau ei cu privaț

Articolul in Academia Catavencu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 2 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum o ora
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Francesco Bagnaia, în pole position pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP / Marc Marquez a terminat pe doi calificările

G4Media acum 38 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Dublul campion mondial Francesco Bagnaia (Ducati) a obținut, sâmbătă, pe pista uscată de la Brno, pole position-ul pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP, stabilind cel mai bun timp (01:52.303). Ur

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum 26 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Donald Trump - „Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza“

Ziua Constanta acum 34 minute
Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza, a declarat vineri președintele american Donald Trump, fără a oferi detalii suplimentare, informează Reuters, citat de Agerpres.ro PRECIZĂRI: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că act

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum o ora
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum 2 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum o ora
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

28°
sâm.

17°/28°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°