REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2012. Preşedintele PSD Victor Ponta este creditat cu peste 65% din voturi împotriva lui Dan Diaconescu, cei doi fiind adversari în acelaşi colegiu din Dolj.
Ponta a declarat că le cere tuturor actorilor politici, începând cu preşedintele ţării, să înţleagă că- România are nevoie de pace, el avertizând că, "în perioada următoare, cine va ridica sabia, de sabie va muri".
Citeşte şi: Cele 20 de zile decisive de după alegeri
Iată principalele declaraţii făcute de Ponta după anunţarea rezultatelor exit poll-urilor:
"Mulţumesc tuturor românilor care au venit la vot. Am dovedit întregii ţări că minciuna, demagogia, campania murdară nu au avut succes.
Vreau să-i salut pe toţi colegii mei, să le spun că în această seară am câştigat o bătălie importantă.De mâine ne apucăm din nou de treabă.
Aceste alegeri au fost organizate foarte bine, mulţumesc instituţiilor statului, a fost un număr extrem de redus de contestaţii.
Voinţa exprimată de electorat este mai clară decât niciodată"
Citeşte şi USL câştigă, dar nu scapă de emoţii
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2012. Preşedintele PSD Victor Ponta este creditat cu peste 65% din voturi împotriva lui Dan Diaconescu, cei doi fiind adversari în acelaşi colegiu din Dolj.
Ponta a declarat că le cere tuturor actorilor politici, începând cu preşedintele ţării, să înţleagă că- România are nevoie de pace, el avertizând că, "în perioada următoare, cine va ridica sabia, de sabie va muri".
Citeşte şi: Cele 20 de zile decisive de după alegeri
Iată principalele declaraţii făcute de Ponta după anunţarea rezultatelor exit poll-urilor:
"Mulţumesc tuturor românilor care au venit la vot. Am dovedit întregii ţări că minciuna, demagogia, campania murdară nu au avut succes.
Vreau să-i salut pe toţi colegii mei, să le spun că în această seară am câştig