Vremea severă nu i-a speriat pe concitadini, astfel că la orele amiezii mulţi dintre făgărăşeni şi-au îndreptat paşii spre secţiile de votare. Şi unii dintre candidaţi la Senat şi Camera Deputaţilor s-au prezentat la urne, fie însoţiţi de familie, fie singuri. Aceştia au spus că au votat pentru o schimbare în bine în Ţara Făgăraşului şi pentru prosperitate.
La ora 10.30 candidatul USL la Camera Deputaţilor, Daniel Zamfir, s-a prezentat la secţia de votare de la Colegiul Naţional „Doamna Stanca“. A fost însoţit de colegii de partid.
Şi Sebastian Grapă, candidatul USL la Senat, a mers la secţia de votare din cartierul Combinat. Nu a fost singur pentru că pe lângă colegii de partid, candidatului i-au fost alături fiicele şi soţia. Acesta a spus că a votat pentru bunăstarea Ţării Făgăraşului şi pentru un trai mai bun.
Şi ceilalţi candidaţi la Camera Deputaţilor şi Senat şi-au exercitat dreptul la vot astăzi. Majoritatea dintre ei au votat la una din secţiile de votare din municipiu, însă candidatul la Camera Deputaţilor, Paul Babeţ, şi-a exercitat dreptul de vot la secţia de vot din localitatea Copăcel.
(M.B.)
Vremea severă nu i-a speriat pe concitadini, astfel că la orele amiezii mulţi dintre făgărăşeni şi-au îndreptat paşii spre secţiile de votare. Şi unii dintre candidaţi la Senat şi Camera Deputaţilor s-au prezentat la urne, fie însoţiţi de familie, fie singuri. Aceştia au spus că au votat pentru o schimbare în bine în Ţara Făgăraşului şi pentru prosperitate.
La ora 10.30 candidatul USL la Camera Deputaţilor, Daniel Zamfir, s-a prezentat la secţia de votare de la Colegiul Naţional „Doamna Stanca“. A fost însoţit de colegii de partid.
Şi Sebastian Grapă, candidatul USL la Senat, a mers la secţia de votare din cartierul Combinat. Nu a fost singur pentru că pe lângă colegii de partid, candidatului i-au fost