Poliţia municipiului Roman a primit duminică, în jurul prânzului, o sesizare privind săvârşirea infracţiunii de mită electorală.
Sesizarea a fost depusă de reprezentanţi ai USL. Aceştia a reclamat faptul că în apropierea secţiei de votare nr. 87, de pe bulevardul Republicii, era parcat un autoturism în portbagajul căruia se aflau mai multe sacoşe cu însemne electorale. Conform celor care au făcut sesizarea, pachetele din maşină erau oferite oamenilor după ieşirea de la urne.
Când poliţiştii au ajuns la faţa locului, şoferul autoturismului a spus că sacoşele din portbagaj rămăseseră din perioada de campanie electorală şi că nu avea intenţia de a le distribui. “În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de oferire de mită electorală. După finalizarea cercetărilor, Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman va oferi soluţia legală”, a afirmat subcomisarul Cătălina Bădeanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ.
Poliţia municipiului Roman a primit duminică, în jurul prânzului, o sesizare privind săvârşirea infracţiunii de mită electorală.
Sesizarea a fost depusă de reprezentanţi ai USL. Aceştia a reclamat faptul că în apropierea secţiei de votare nr. 87, de pe bulevardul Republicii, era parcat un autoturism în portbagajul căruia se aflau mai multe sacoşe cu însemne electorale. Conform celor care au făcut sesizarea, pachetele din maşină erau oferite oamenilor după ieşirea de la urne.
Când poliţiştii au ajuns la faţa locului, şoferul autoturismului a spus că sacoşele din portbagaj rămăseseră din perioada de campanie electorală şi că nu avea intenţia de a le distribui. “În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de oferire de mită electorală. După finalizarea cercetărilor, Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman va oferi soluţia legală”, a afirmat subcomisarul Cătăli