Alegerile parlamentare or fi plicticoase, dar azi e o zi specială pentru scandaluri vechi. Nu s-a dezbătut, nu s-a vorbit. S-a făcut publicitate. Gold Corp a făcut reclamă ultraagresivă pro-exploatare la toate televiziunile. Am văzut şi reclama anti-exploatare la ProTv în prime time difuzată după cea “pro”. Evident, efect zero pentru ţară, efect total pentru cetăţenii chemaţi să aleagă.
Nu e singura chestionare în materie de exploatare controversată a resurselor: mai e referendumul pentru exploatarea gazului de şist făcut în trei localităţi din Constanţa. Tendinţa logică ar fi “anti” pentru că sînt totuşi zone turistice.
Astfel, locuitorii din Costineşti, Limanu şi Mangalia sunt chemaţi de autorităţile locale, în ziua alegerilor parlamentare, să răspundă dacă sunt sau nu de acord cu exploatarea gazelor de şist din sudul litoralului.
“Municipalitatea a decis organizarea acestui referendum întrucât populaţia este singura în măsură să decidă în privinţa oportunităţii extracţiei gazelor de şist în această zonă, cu toate implicaţiile ce derivă din aceste acţiuni. Referendumul va avea loc în aceeaşi zi cu alegerile parlamentare pentru a reduce cheltuielile de organizare, dar fac apel la cetăţeni să iasă la vot pentru că este foarte important să ne spunem punctul de vedere noi, ca şi comunitate”, a declarat primarul din Mangalia, Cristian Radu. (mediafax)
Oamenii care cer disperaţi, aproape în tonuri de cerşetorie, locuri de muncă în Roşia, asta e imaginea adevărată a alegerilor de azi…
Exploatarea gazului de şist a fost privită cu maximă neîncredere de USL pînă cînd au ajuns la guvernare. Apoi au schimbat tonul complet. Sînt curios dacă poezia perversă cu necesitatea locurilor de muncă va funcţiona în cele trei localităţi.
Referendumul în astfel de cazuri e ori exploatare cinică a disperării reale a unor oameni – cu largul concurs al auto