Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drama Catherinei Zeta-Jones

Publicat in Brasovul Tau, duminică 9 decembrie 2012 ·

Anul trecut, Catherine Zeta-Jones a avut marele curaj de a vorbi publicului despre afecţiunea sa psihică, tulburare bipolară. În ciuda faptului că actriţa a vorbit foarte deschis despre starea ei atunci, în timpul unui interviu acordat recent lui ABC, Catherine s-a arătat iritată de înterbarea reporterului, spunând că nu a vrut niciodată să iasă în faţă cu boala ei şi nu vrea să fie văzută ca o victimă.

"M-am săturat să vorbesc despre acest lucru pentru că niciodată n-am vrut să fiu tratată ca un exemplu pentru această afecţiune. N-am vrut să fac public acest lucru, ci doar s-a aflat”, a spus Catherine afectată.

Anul trecut în aprilie, Catherine a fost tratată într-un spital de psihiatrie pentru tulburări bipolare (sau maniaco-depresive), pe fondul stresului provocat de lupta împotriva cancerului de care suferă soţului ei, Michael Douglas. La momentul respectiv, agentul actriţei a confirmat faptul că ea primeşte ajutor de specialitate pentru această afecţiune mintală.

"După stresul prin care a trecut în ultimul an, Catherine a decis să se interneze pentru o scurtă perioadă de timp într-o instituţie specializată pentru tratarea tulburărilor maniaco-depresive", declara atunci Cece Yorke, agentul actriţei.

Ulterior, Catherine a declarat pentru revista Peolple că "nu este nicio ruşine să ceri ajutorul medicilor".

"Aceasta este o boală care afectează milioane de persoane, iar eu sunt una dintre aceste persoane. Dacă declaraţia mea prin care am spus că sufăr de tulburare bipolară a încurajat fie şi doar o singură persoană să meargă să ceară ajutor, atunci a meritat să o fac", a adăugat atunci actriţa galeză.

Tulburarea bipolară - sau maniaco-depresivă - se caracterizează prin schimbări extreme de dispoziţie , de la depresii severe până la episoade maniace, în cursul cărora bolnavii tind să aibă o dispoziţi

Articolul in Brasovul Tau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 21 minute
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 2 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 3 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren / Poliţia, sesizată de un alt călător / Agresorul, aşteptat în următoarea gară, victima fiind transportată la spital

News.ro acum o ora
Un bărbat şi-a agresat soţia cu un cuţit, în tren, de faţă cu alţi călători. Unul dintre ei a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zi

TRAGEDIE pe Transalpina. Două persoane au murit în urma unui accident între trei motociclete

Gandul acum o ora
Un accident rutier, în care au fost implicate trei motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul este b

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 4 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 5 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

„Prințul adormit” din Arabia Saudită a murit, după ce a fost în comă timp de 20 de ani

HotNews acum 44 minute
Prințul saudit Al-Waleed bin Khaled bin Talal Al Saud, fiul prințului Khaled bin Talal Al Saud, membru marcant al familiei regale saudite, a murit sâmbătă, la vârsta de 36 de ani, după ce a stat în comă aproape 20 de ani, transmite Le Figaro. Decesu

Vremea

București
acum

32°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

17°/29°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°