Preşedintele egiptean Mohamed Morsi a cerut modificarea decretului ce îi acordă puteri sporite, ţinta unei mişcări de protest intense de peste două săptămâni, a anunţat sâmbătă primul ministru Hisham Qandil.
Morsi a însărcinat şase persoane, care au participat la o întâlnire cu el sâmbătă, ‘să modifice declaraţia constituţională’ controversată, a declarat Qandil la canalul privat al-Mehwer. El a cerut de asemenea ‘să se găsească o soluţie juridică ce va permite amânarea referendumului’ asupra constituţiei prevăzut la 15 decembrie, a adăugat el, informează Agerpres. Dialogul este singura cale de soluţionare a actualei crize, a apreciat, sâmbătă, armata egipteană, care a avertizat că, dacă diferitele grupuri politice nu vor ajunge la un consens, consecinţele ar putea fi ‘tragice’, potrivit AFP şi EFE.
‘Calea dialogului este cea mai bună şi singura care permite ajungerea la un compromis şi reprezentarea cât mai bună a intereselor ţării şi ale cetăţenilor săi’, menţionează purtătorul de cuvânt al forţelor armate, într-un comunicat. Potrivit armatei, diferenţele de opinie privind chestiunile ideologice sunt de înţeles, însă, dacă acestea conduc la ‘o ciocnire sau la un conflict, constituie o problemă pe care toţi trebuie să o evite’.
‘Armata a fost totdeauna alături de marele popor egiptean şi este hotărâtă să-i menţină unitatea’, se mai spune în acest comunicat, care cuprinde prima reacţie oficială a armatei de la declanşarea crizei generate de decretul prin care preşedintele egiptean, Mohamed Morsi, şi-a atribuit prerogative sporite.
Vineri seară, noi manifestaţii au avut loc în faţa palatului prezidenţial. Participanţii cereau retragerea decretului respectiv şi protestau faţă de referendumul programat pentru 15 decembrie.
Preşedintele egiptean Mohamed Morsi a cerut modificarea decretului ce îi acordă puteri sporite, ţinta unei mişcări