Biroul Electoral Judeţean Braşov a fost sesizat cu privire la câteva nereguli în ziua alegerilor, între care persoane care au votat pe liste suplimentare deşi secţia la care erau arondaţi era în apropiere şi un membru al unei secţii prins încercând să dea mai multe buletine de vot alegătorilor.
Potrivit reprezentantului BEJ Braşov, Claudiu Petra, s-a primit o sesizare referitoare la faptul că la secţia de votare 104, membrii secţiei respective au permis unui număr de circa 20 de persoane să voteze pe listele suplimentare, deşi nu aveau acest drept, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cele 20 de persoane au mers la secţia de votare respectivă în colegiul din care făceau parte, însă au votat la secţia vecină, secţia 104, în loc să voteze la secţia 103, unde ar fi trebuit, din "amabilitatea" membrilor secţiei respective care le-au permis să voteze pe liste suplimentare, în loc să-i îndrume către secţia corectă.
BEJ va monitoriza lista celor 20 de peroane pentru a stabili dacă au votat şi în altă parte, iar în cazul în care aceştia figurează că au mai votat o dată, riscă să se aleagă cu dosar penal pentru vot multiplu. În incinta Grupului Şcolar de Turism şi de Alimentaţie Publică funcţionează patru secţii de votare - 103, 104, 105 şi 106 unde pot vota braşovenii cu domiciliul pe străzile Zizinului şi Drumul Cernatului.
O altă sesizare la BEJ a venit din partea reprezentanţilor secţiei de votare 122 din Braşov, care au întocmit proces-verbal după ce au rămas cu o ştampilă în minus, deoarece un alegător a băgat în urmă, din greşeală, atât buletinele de vot, cât şi ştampila. Pentru că urnele de vot nu pot fi desigilate, ştampila respectivă a rămas în urna de vot.
De asemenea, observatorii Asociaţiei "Pro Democraţia" au sesizat BEJ că la secţia de votare 210 din Făgăraş, un membru al secţiei respective a încercat, în mai multe rânduri să o