Preferinţa Germaniei pentru succesorul premierului luxemburghez Jean-Claude Juncker la conducerea Eurogrupului se îndreaptă spre un ministru de finanţe, a declarat deţinătorul acestui portofoliu în guvernul german, Wolfgang Schaeuble, pentru publicaţia duminicală Bild am Sonntag, preluată de AFP.
Întrebat în legătură cu posibilitatea ca ministrul francez al economiei şi finanţelor, Pierre Moscovici, să asigure această funcţie începând din ianuarie, Schaeuble nu a răspuns direct. El a subliniat însă că 'guvernul german susţine ca (succesorul) să vină din rândul miniştrilor de finanţe' din zona euro.
Nu există consens privind profilul viitorului lider al Eurogrupului. Logica ar lăsa de înţeles că acest post ar trebui să revină unui ministru de finanţe, însă, în opinia Vienei, înlocuitorul lui Juncker ar trebui să fie, la fel ca acesta, un şef de stat sau de guvern.
Ministrul austriac de finanţe, Maria Fekter, a declarat marţi că, în acest fel, viitorul preşedinte al Eurogrupului ar putea să asiste deopotrivă la reuniunile miniştrilor de finanţe din zona euro şi la summiturile europene, la fel ca Juncker.
Vineri, ministrul francez a declarat că nu este oficial candidat pentru moment, dar că nu exclude ca numele său să apară printre variantele vehiculate în timpul 'reflecţiilor colective'.
'Nu sunt candidat în acest moment, nu fac campanie în acest moment' deoarece ar fi 'prematur', a spus el, adăugând că 'acest lucru nu înseamnă că Franţa sau eu însumi suntem dezinteresaţi de preşedinţia Eurogrupului'.
Potrivit unei surse guvernamentale franceze, Schaeuble - o perioadă el însuşi candidat, dar care nu a vorbit despre această posibilitate în interviul apărut duminică - şi Juncker au evocat o posibilă numire a lui Moscovici.
Pe de altă parte, întrebat în legătură cu mecanismul unic de super