Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sorin Oprescu: Am votat pentru ieşirea din „marasmul economic”

Publicat in Antena 3, duminică 9 decembrie 2012 ·

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a votat duminică dimineaţă la Şcoala nr. 17. Edilul a spus că a exprimat alegerea pentru intrarea în normalitate şi pentru ieşirea din "marasmul economic".

"Am votat pentru intrarea în normalitate. După opt ani de zile cred că îi ajunge neamului ăsta toate zbaterile astea", a spus Oprescu. Primarul a adăugat că votul său a fost dat şi din dorinţa de a încerca să ieşim din "marasmul ăsta economic nenorocit" precum şi dorinţa de a trăi normal.

Oprescu a mai precizat că îi aşteaptă pe bucureşteni să iasă la vot în ciuda "intemperiilor".

"Cu toate intemperiile astea, eu îi aştept respectuos să iasă din casă şi să-şi spun cuvântul pentru că odată la patru ani de zile pot să o facă", a declarat Oprescu, citat de Mediafax.

"S-ar putea să aibă puţini reţineri în jurul dimineţii, dar după aia se vor convinge că mai important este să iasă la vot şi eu sper să iasă la vot", a spus Oprescu.

El a mai arătat că în Bucureşti nu sunt niciun fel de probleme. "În Bucureşti toate sunt la locul lor. Apa se scurge la canale, nu e apă pe stradă, mă rog, aşa de multă. Şi asta, sigur, bineînţeles, datorită primarului", a mai spus Oprescu.

Rezultate alegeri parlamentare 2012, la Antena 3

Rezultatele preliminare exit-poll la alegerile parlamentare le vei afla pe Antena3.ro. În ziua alegerilor, site-ul Antena3.ro va publica rezultatele preliminare oferite de CCSB şi le va posta pe HARTA ELECTORALĂ.

Seara, Mihai Gâdea şi Răzvan Dumitrescu îţi vor spune cine a câştigat alegerile parlamentare din 2012. Momentul adevărului va fi la ora 21.00, când Antena 3 îţi va oferi rezultatele exit-poll-ului CCSB, iar oamenii vor afla cine a câştigat alegerile parlamentare.

Totul despre alegerile parlamentare 2012

La alegerile parlamentare din 9 decem

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 2 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Producția de energie solară este la un nivel record și nu există pericol de blackout, spune Ministrul Energiei

Mediafax acum 11 minute
Vremea caniculară vinare și aspecte pozitive, economic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a declarat într-o intervenție la Digi 24 că producția din sursă solară este la un nivel record. „Din punct de vedere al dinamicii, modul în care este compusă pro

ACCIDENT grav pe șoseaua de centură a Capitalei. Șoferul uneia dintre mașinile implicate a murit

Gandul acum 2 ore
Accident grav pe șoseaua de centură a Capitalei. O persoană și-a pierdut viața, în urma unui accident între un autoturism și un camion. Accidentul s-a produs marți dimineață, pe șoseaua de centură a Capitalei, în zona localității Mogoșoaia, din jude

Grindeanu, despre indemnizaţiile mărite ale membrilor CA Tarom: Depăşeşte limita bunului simţ

BusinessMagazin acum 12 minute
Fostul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune că nu este semnătura sa pe documentul privind majorarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie (CA) Tarom şi crede că această modificare, care nu este încă în plată, „depăşeş

Un nou jucător în piaţa RCA: Interamerican, parte a grupului olandez de asigurări Achmea, intră pe piaţa din România cu brandul digital Anytime

Ziarul Financiar acum o ora
Interamerican, lider pe segmentul asigurărilor directe în Grecia şi Cipru şi parte a grupului olandez Achmea, intră pe piaţa din România prin lansarea brandului digital de asigurări Anytime. Oferta iniţială vizează poliţele RCA (răspundere civilă au

Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri cu privire la mandatul de arestare ce îl vizează pe Prinţul Paul al României

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri asupra unui nou mandat de arestare emis de Bucureşti pe numele Prinţului Paul de România pentru executarea unei pedepse cu închisoarea pentru trafic de i

Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de Netanyahu. Ce spune despre un armistițiu în Fâșia Gaza

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump s-a declarat luni, în cursul unui dineu la Casa Albă în prezența premierului israelian Benjamin Netanyahu, convins că mișcarea islamistă Hamas este pregătită să accepte un armistițiu în Fâșia Gaza, comentează AFP.

Angajații de la Casele de Pensii și MIPE protestează în fața instituțiilor, nemulțumiți de tăierea veniturilor

HotNews acum 3 ore
O nouă zi de proteste în sectorul bugetar. Salariații de la Casele de Pensii din țară reclamă condițiile grele de lucru și tăierea sporurilor. Și angajații din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene vor organiza o manifestație în fața inst

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 5 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Tensiuni în Coaliție. Sorin Grindeanu, critici pentru pachetul de măsuri fiscale. „Treaba cu jocurile de noroc mi se pare un pic dubioasă”

HotNews acum o ora
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a criticat unele prevederi din pachetul de măsuri fiscale aprobat de Guvern şi pentru care Executivul şi-a asumat luni răspunderea în faţa Paralmentului. Potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, partenerii de coaliţi

Vremea

București
acum

34°
mar.

21°/36°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
mar.

17°/33°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

33°
mar.

12°/33°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°