Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zăpada a căzut peste Pașcani. Pantazi:”Acționăm cu zece utilaje”. Info Drumuri Județene: 0232/219.241, sau 0232/219.240

Publicat in News Pascani, duminică 9 decembrie 2012 ·

Zăpada care s-a așternut pe străzile din municipiul Pașcani nu a luat prin surprindere autoritățile. Cel puțin așa a susținut astăzi primarul municipiului, Dumitru Pantazi. El a spus că la nivelul orașului și al suburbiilor a fost activat comandamentul de iarnă.

„Consider că nu am fost depășiți de situație. Lucrăm cu zece utilaje de deszăpezire. În suburbii sunt anumite străzi unde straul de zăpadă este de 20 de cm, dar vom încerca să ajungem peste tot astfel încât să nu împiedicăm procesul de votare”, a declarat Dumitru Pantazi, primarul municipiului Pașcani.

În ceea ce privește situația la nivelul Drumurilor Naționale Tg. Frumos – Pașcani – Moțca, situația poate să se complice dacă apare fenomenul de visol. Cei care au nevoie de ajutorul drumarilor sunt rugați să sune la 0232/219.241, sau 0232/219.240.”Se circulă în condiții de iarnă la această dată. Dacă nu va viscoli, nu vom avea probleme. Dacă va apărea acest fenomen vor fi multe. Pe câmp este multă zăpadă”, ne-a declarat Vlad Simon, șef District Drumuri Naționale Pașcani.

Zăpada care s-a așternut pe străzile din municipiul Pașcani nu a luat prin surprindere autoritățile. Cel puțin așa a susținut astăzi primarul municipiului, Dumitru Pantazi. El a spus că la nivelul orașului și al suburbiilor a fost activat comandamentul de iarnă.

„Consider că nu am fost depășiți de situație. Lucrăm cu zece utilaje de deszăpezire. În suburbii sunt anumite străzi unde straul de zăpadă este de 20 de cm, dar vom încerca să ajungem peste tot astfel încât să nu împiedicăm procesul de votare”, a declarat Dumitru Pantazi, primarul municipiului Pașcani.

În ceea ce privește situația la nivelul Drumurilor Naționale Tg. Frumos – Pașcani – Moțca, situația poate să se complice dacă apare fenomenul de visol. Cei care au nevoie de ajutorul drumarilor sunt rugați să sune la 0232/219.241, sau 0232/219.24

Articolul in News Pascani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ATENTAT sinucigaș cu bombă într-o biserică din Damasc. Cel puțin 20 de morți și 52 de răniți

Gandul acum 2 ore
Cel puţin 20 persoane au murit și 52 au fost rănite, după ce un atacator sinucigaş cu bombă s-a aruncat în aer în biserica Mar Elias din cartierul Dweila al capitalei siriene, transmite AFP. Ministerul de Interne al Siriei a anunţat că atacatorul si

FOTO+VIDEO. Autocar cu copii, răsturnat pe autostrada A2! A fost activat Planul Roșu de Intervenție și trimise 2 elicoptere SMURD

Ziua Constanta acum 5 ore
Un autocar s-a răsturnat pe autostrada A2 - km 50, în localitatea Sarulești, județul Călărași, pe sensul spre Constanța Având în vedere numărul persoanelor implicate pentru eficientizarea misiunii de răspuns la nivelul județului a fost activat Planu

Dragoş Anastasiu: „Încercăm acest stil de BUSINESS privat în procesul de reformă a statului. Nu va fi ușor”

Gandul acum o ora
Dragoş Anastasiu, viitorul vicepremier pentru reformă în guvernul Bolojan, a declarat că premierul desemnat vrea să implementeze un „stil de business privat în procesul de reformă a statului„. Dragoş Anastasiu a precizat că planul de măsuri fiscale

Parlamentul iranian a aprobat închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american

Ziua Constanta acum 7 ore
Parlamentul iranian a aprobat duminică închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american asupra instalațiilor nucleare iraniene, dar decizia finală trebuie luată de Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, transmite

Statele NATO au convenit creșterea etapizată a bugetelor apărării până la 5% din PIB / Ce țară a obținut o excepție

HotNews acum 4 ore
Statele membre ale NATO, care se reunesc începând de marți la un summit la Haga, și-au dat duminică acordul asupra creșterii treptate a cheltuielilor legate de apărare până la procentul de 5% din PIB până în anul 2035, după ce Spania, care a respins

Kelemen Hunor: Acordul politic e gata. Rotativa este inclusă

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Protocolul de constituire a Coaliţiei de guvernare care va fi semnat luni este gata, în acesta fiind inclusă şi rotativa guvernamentală, a anunţat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, transmite Agerpres

Marius Tucă Show începe luni, 23 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Kelemen Hunor anunţă că UDMR rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR/ Uniunea va avea un vicepremier - Tánczos Barna şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării şi Demeter András la Cultură: Vom pune statul la dietă

News.ro acum 4 ore
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat duminică seară, pe pagina sa de Facebook, că Uniunea rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR şi că va avea un vicepremier, pe Tánczos Barna, şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltări

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 23 iunie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 3 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

La o zi după ce anunţa că îl propune pe Trump la Premiul Nobel pentru Pace, Pakistanul condamnă bombardamentul SUA asupra Iranului

HotNews acum 4 ore
Pakistanul a condamnat duminică atacurile comandate de Donald Trump asupra Iranului, la o zi după ce Islamabadul anunţa că îl va propune pe preşedintele Statelor Unite pentru Premiul Nobel pentru Pace, relatează News.ro citând Reuters. Pakistanul a

Vremea

București
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

19°
lun.

16°/27°
mar.

16°/32°
mie.

16°/31°
joi

18°/29°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/28°
mar.

20°/29°
mie.

22°/27°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

14°/31°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

19°
lun.

12°/33°
mar.

17°/33°
mie.

19°/36°
joi

22°/39°