Să nu credeţi că sunt anormal. Am avut o problemă familială, legată de un medicament. Din acest motiv am ieşit din casă şi am văzut cam un sfert din Bucureşti, puţin după ora şapte dimineaţa.
Oraşul arăta ca în ziua de 1 ianuarie, adică pustiu. În locul gunoaielor de Revelion vântul spulbera multe frunze moarte şi cam tot atâtea bucăţele de hârtii colorate, mototolite şi distruse de ploaie şi noroi, adică ce a mai rămas din unele afişe electorale. În faţa vremii, cea mai proastă care există, candidaţii şi partidele din care fac parte s-au unit în neputinţă.
"Pe urmele luminii" răsăreau umbre ciudate care se scălămbăiau, "se alungau, se răşchirau şi scădeau împestriţând pereţii cu chipurile lor jalnice".
Chiar pe vreme rea, duminica, elevii, de exemplu, participă la diverse acţiuni extraşcolare.
Alături de ei se mişcă întreaga familie. Se aprind luminile de la blocuri, oamenii grăbesc către şcoli, este un pic de agitaţie. Astăzi lipsea acest aspect. Cei care au câini nu au de ales. Dimineţile, ei umplu străzile, mişcându-se discret ca nişte umbre, încât uneori se amestecă în peisaj. Astăzi nu prea i-am văzut. Au ieşit doar câteva minute, în jurul blocului şi străzile au " trăit" fără ei, cum rar se întâmplă. Şi bodegile păreau neglijate. În preajma lor era un murmur, la prima oră. Oameni respectabili se opreau pentru o duşcă în drum spre piaţă. Ce s-o fi întâmplat în dimineaţa asta?
Parcă lumea a aflat că ar trebui să iasă din casă şi nu vrea. În familia de unde am luat eu medicamentul se vorbea despre serialul Downton Abbey. N-am apucat să spun ceva sau să întreb dacă şi cu cine votează. Mi-au povestit din film. O contesă bătrână se lăuda că atunci când copiii ei erau foarte mici şi avea mulţi servitori, tot trebuia măcar să îi vadă şi să se joace cu ei, cel puţin o oră pe zi!
Poate eu sunt altfel. Mai conştiincios, ma
