Prima declaraţie a premierului Ponta după aflarea exit poll-urilor a făcut referire la „viitorul României în familia europeană”, un semn foarte clar de pace trimis către Bruxelles, în urma disputelor din vară pe marginea încercării de demitere a preşedintelui, scriu jurnaliştii spanioli.
Într-un spirit împăciuitor, Ponta a adăugat - dar asta rămâne de văzut - că „astăzi este ziua în care se încheie războiul politic”. În ciuda cuvintelor lui Ponta, care garantează stabilitatea, întrebarea momentului este ce va face Băsescu atunci când rezultatele finale vor confirma victoria coaliţiei lui Ponta.
Campania electorală, primită cu puţin interes de alegători, s-a concentrat pe lupta politică dintre Ponta şi Băsescu şi nu pe combaterea corupţiei, pe sistemul de sănătate sau pe salarii. 2012 a fost un an cu turbulenţe politice pentru România, chiar şi obişnuită deja cu agitaţia.
România, o piesă care nu se potriveşte în UE
Într-un material publicat înainte de aflarea rezultatelor, jurnaliştii spanioli au notat faptul că românii speră că UE le va forţa politicienii să pună în mişcare reforme pentru a lupta cu corupţia. România este membră a UE şi NATO, iar legile ei asigură separaţia puterilor în stat şi o economie de piaţă. Tot pachetul. Bucureştiul, ca orice capitală europeană, este plin zilele acestea de lumini de Crăciun, un oraş vechi plin de baruri şi o forfotă de oameni cu plase de cumpărături însemnate cu mărci recunoscute aici şi la Beijing.
Chiar la colţ de statul român, un întreg sistem de justiţie este supervizat de Bruxelles, de unde derivă o corupţie atât de familiară încât nu este percepută drept corupţie şi, de asemenea, un alt tip de corupţie care revoltă, dar care nu este lăsată de-o parte şi vine de la elite. Totul într-o luptă mocirloasă pentru putere.
Deşi este un lu