Preşedintele PDL Bihor, Gavrilă Ghilea, şi Ionela Pop Bruchental, candidaţii Alianţei România Dreaptă în Colegiul 3 Senat Oradea Sud - Salonta, respectiv în Colegiul 7 Oradea Centru-Est-Sud la Camera Deputaţilor, au votat, duminică dimineaţă, la Liceul Onisifor Ghibu.
Cei doi şi-au făcut apariţia la ora 10, însoţiţi de membri ai Organizaţiei de Tineret a PDL Bihor, dar şi de alţi PDL-işti precum Radu Pentie Jr, fost candidat la preşedinţia filialei, secretarul general interimar Cristian Ile ori fostul şef al Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, Marius Pîrcioagă.
"Acum, că aţi venit, avem 37 de votanţi", a raportat zâmbind o doamnă din biroul secţiei de votare, desemnată cel mai probabil din partea ARD.
În declaraţiile făcute jurnaliştilor după vot, atât Bruchental, cât şi Ghilea au spus că au votat pentru bunăstare şi pentru îmbunătăţirea situaţiei economice a ţării.
"Votul meu de astăzi a fost pentru acei oameni pe care i-a recomandat activitatea ce au desfăşurat-o până acum. E important ca cetăţenii să ştie exact pentru cine votează, cu atât mai mult cu cât, din păcate, nu puţine au fost cazurile în care parlamentari care ar fi trebuit să-i reprezinte au fost inexistenţi pe colegiile unde au deţinut mandatul. Prin urmare, tot acest vot de astăzi ar trebui să se îndrepte spre oamenii care îşi asumă cu responsabilitate activitatea pe care doresc să o desfăşoare", a spus Ionela Pop Bruchental.
La rândul său, Gavrilă Ghilea a spus că a votat "pentru a putea impune un program de guvernare care să schimbe situaţia actuală economică a României". "Noi avem în programul de guvernare măsuri importante, care pot influenţa pozitiv viitorul României şi al românilor. Măsuri importante, pe care vi le-am spus în campania electorală, le ştiţi, şi sperăm să ajungem să le putem implementa după această zi", a spus candidatul.
PDL-iştii au criticat, c