Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rezultate ALEGERI PARLAMENTARE 2012: vremea rea scade prezenţa cu 5-10 la sută. EXCLUSIV - calculele lui Hrebenciuc

Publicat in Gandul, duminică 9 decembrie 2012 ·

Rezultatele la ALEGERILE PARLAMENTARE 2012 vor fi influenţate de vremea proastă? Viscolul care a blocat drumuri în mai multe judeţe le dă emoţii atât candidaţilor, cât şi liderilor care au comanda campaniei electorale. Estimările partidelor arată că vremea rea va influenţa negativ prezenţa la vot cu 5% până al 10%, dar că minusurile se vor distribui aproximativ egal în dreptul USL şi al ARD, cât să nu influenţeze semnificativ diferenţa dintre cele două alianţe.

AFLĂ PRIMUL:ALEGERI PARLAMENTARE 2012. REZULTATE şi EXIT POLL. HARTA INTERACTIVĂ A ALEGERILOR PARLAMENTARE 2012

Hrebenciuc: "Diferenţa e prea mare între cei doi competitori cât să poată fi influenţată de ceva"

Vinovaţi ar fi, în opinia prim-vicepreşedintelui PDL Cezar Preda, USL-iştii, care au stabilit alegerile pe 9 decembrie şi nu în martie, aşa cum propusese ARD. "Cum să nu am emoţii? E o vreme imposibilă. Mi se pare că românii nu mai au nici măcar posibilitatea de a vota. Ambiţia USL de a avea alegerile acum, ca să le câştige, ne-a adus aici", a comentat Preda pentru gândul.

În ambele tabere, minusurile se estimează strict la nivelul prezenţei, şi nu la cel al procentelor cu care va ieşi din alegeri fiecare alianţă. "Vremea rea va influenţa prezenţa, dar nu în proporţie alarmantă. Poate doar în Timiş ar putea fi influenţate rezultatele", crede deputatul PSD Viorel Hrebenciuc.

Contactat de gândul, liderul deputaţilor PSD spune că se aşteaptă la o prezenţă de 40-45%, faţă de 45-50%, cât estima iniţial. "Diferenţa e prea mare între cei doi competitori cât să poată fi influenţată de ceva. Dacă ne luăm după rezultatele de la locale, la Arad, la Alba, ARD ar avea de pierdut, dar, la nivel general, plus cu minus se compensează", crede Hrebenciuc.

ALEGERI PARLAMENTARE 2012. S-a întâmplat chiar acum

Tot 5-10% în minus la nivelul prezenţei intră şi în calculele A

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni. „Au fost alertate 10 autospeciale de stingere și cinci echipaje SMURD”

HotNews acum 35 minute
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, la prânz, pe terasa mall-ului Afi Palace Cotroceni din București, anunță ISU, care precizează că „până in momentul de față nu avem informații cu privire la victime”. „La sosirea primelor echipaje de pompieri, incendi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 3 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş

News.ro acum 21 minute
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum o ora
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Mihai Leu, un ultim mesaj: Drumul meu pe acest pământ s-a încheiat. Viaţa a fost pentru mine o luptă frumoasă. Tot ce contează, la final, e cât ai iubit şi cât ai fost iubit

News.ro acum o ora
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a murit marţi şi a fost înmormântat vineri, la Hunedoara. Sâmbătă, pe pagina de Facebook a marelui sportiv a fost postat un mesaj emoţionant, în care le mulţumeşte soţiei Anna şi fiului Marco, celor din lumea boxu

Vicepremierul Tanczos arată către vinovații pentru deficitul bugetar: „Cei care au plătit salarii și pensii în plus”

HotNews acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat, la Prima TV, că vinovații pentru deficitul bugetar de 9,3% din PIB sunt cei care au decis să majoreze salariile și pensiile fără să aibă resursele necesare. Tanczos susține că nici cheltuielile pentru investiți

Platforma Shein, amendată cu 40 de milioane de euro în Franța pentru reduceri înșelătoare

Adevarul acum o ora
Platforma Shein a fost sancționată cu 40 de milioane de euro de Autoritatea Antitrust din Franța, fiind acuzată de practici comerciale înșelătoare legate de modul în care afișa reducerile de preț pe site-ul său.

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum 3 ore
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Ruşii spun că au doborât zeci de drone ucrainene, inclusiv două lângă Sankt Petersburg

News.ro acum 2 ore
Unităţile ruse de apărare aeriană au doborât zeci de drone ucrainene în zone dispersate ale ţării, inclusiv două în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime, Sankt Petersburg, au declarat sâmbătă oficialii ruşi, relatează Reuters. Aleksandr Droz

Vremea

București
acum

29°
sâm.

20°/33°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

14°/30°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/33°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°