Candidatul USL pentru funcţia de senator în Colegiul nr. 3 Fălticeni, Ovidiu Donţu, a votat duminică la o secţie de votare din municipiul Fălticeni. Ovidiu Donţu a fost însoţit de primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, şi de preşedintele PSD Suceava şi al Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor.
După ce a ieşit de la urne, Ovidiu Donţu a declarat că a votat pentru schimbare până la capăt şi „pentru un Parlament din care să facă parte oameni de care ţara are mare nevoie în aceste momente”. „Sper ca cetăţenii din colegiul meu să vină în număr mare la vot, să aleagă pentru cei patru ani care urmează candidaţii pe care dumnealor consideră”, a declarat Donţu.
La rândul său, Cătălin Nechifor a ţinut să precizeze că Ovidiu Donţu, despre care a spus că este „colegul şi prietenul meu”, este singurul candidat pentru Senatul României care „ştie şi poate să sprijine dezvoltarea părţii de sud a judeţului, zonă neglijată de administraţia portocalie”.
Candidatul USL pentru funcţia de senator în Colegiul nr. 3 Fălticeni, Ovidiu Donţu, a votat duminică la o secţie de votare din municipiul Fălticeni. Ovidiu Donţu a fost însoţit de primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, şi de preşedintele PSD Suceava şi al Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor.
După ce a ieşit de la urne, Ovidiu Donţu a declarat că a votat pentru schimbare până la capăt şi „pentru un Parlament din care să facă parte oameni de care ţara are mare nevoie în aceste momente”. „Sper ca cetăţenii din colegiul meu să vină în număr mare la vot, să aleagă pentru cei patru ani care urmează candidaţii pe care dumnealor consideră”, a declarat Donţu.
La rândul său, Cătălin Nechifor a ţinut să precizeze că Ovidiu Donţu, despre care a spus că este „colegul şi prietenul meu”, este singurul candidat pentru Senatul României care „ştie şi poate să sprijine dezvoltarea părţii de sud a judeţului, zonă neglijată