Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Focşaniul, transformat în mocirlă de prima zăpadă din această iarnă

Publicat in Monitorul de Vrancea, luni 10 decembrie 2012 ·

Prima zăpadă din această iarnă i-a găsit nepregătiţi pe reprezentanţii administraţiei publice locale focşănene. Zăpada şi ploaia au transformat municipiul într-o imensă mocirlă. Utilajele Primăriei au fost văzute intervenind mai insistent doar pe arterele principale, mai spre după-amiază. În cartierele lăturalnice, cizmele de gumă au fost la mare căutare. „Deocamdată străzile nu sunt curăţate cum trebuie. Asta nu este pârtie în oraş! Spun că fac, dar de unde!”, ne-a declarat Stănică Pleşa. „Se circulă foarte greu. Am derapat un pic, pentru că nu sunt bine deszăpezite străzile”, ne-a declarat şi Alina Bratu.

Un alt şofer a declarat că autorităţile focşănene nu au învăţat prea multe după căderile masive de zăpadă de iarna trecută. „Foarte greu am circulat. Nu am derapat pentru că am cauciucuri de iarnă, dar oraşul nu este curăţat, nu este curăţat nici pe bulevard. Abia acum am văzut un utilaj pe Războieni, spre Gară. Nu au învăţat foarte mult autorităţile din experienţa de anul trecut sau dacă au învăţat, au învăţat foarte puţin”, ne-a spus Daniel Ciobanu.

Prăpăd în cartiere

Dacă pe arterele principale focşănenii au văzut abia după-amiază un utilaj, în celelalte cartiere ale municipiului, cum ar fi în Sud sau Bahne, cetăţenii au avut cam mult de aşteptat. „Nu am văzut niciun utilaj. Eu am venit de la ţară ca să votez şi la Autogară, când am coborât, am intrat în mocirlă până la genunchi”, ne-a spus Gheorghe Peicaru. Zăpada topită nu a avut unde să se scurgă, dat fiind că s-a înfundat şi canalizarea. „Este rău tare prin oraş, este pericol! Nici n-au desfundat canalizările. Sunt ud fleaşcă la picioare”, s-a plâns Marian Pomană.

Cei care au circulat pe străzile pe care s-au efectuat lucrări şi nu s-a reuşit turnarea unui nou strat de asfalt au trebuit să demonstreze că sunt buni şoferi. Pământul s-a amestecat cu zăpada to-pită, ia

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 3 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Şeful Pentagului, Pete Hegseth, a invocat în mod fals lipsa armelor pentru a opri livrările către Ucraina, acuză democraţii

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pete Hegseth, secretarul american al apărării, a oprit unilateral o livrare convenită de ajutor militar către Ucraina din cauza unor îngrijorări nefondate că stocurile de arme ale SUA sunt deficitare

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 3 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum o ora
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

UPDATE Incendiul de vegetație uscată de la Chilia, Tulcea, s-a reaprins! Se efectuează operațiuni de stingere cu elicopterul

Ziua Constanta acum 59 minute
Astăzi, 6 iulie 2025, în ciuda eforturilor susținute ale forțelor de intervenție, în această dimineață incendiul din zonă localității Chilia s-a reaprins, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile și al vegetației extrem de uscate, fiind necesară o n

Rusia afirmă că a doborât 120 de drone ucrainene peste noapte

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sistemele antiaeriene ruseşti au doborât peste noapte 120 de drone ucrainene, în principal în regiunile de frontieră cu Ucraina, a declarat duminică Ministerul Apărării de la Moscova, fără a raporta

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 6 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Viktor Orban îl atacă pe George Simion: Maghiarii din Transilvania fac bine că refuză colaborarea cu „dușmanii comunității maghiare”

Mediafax acum 26 minute
Afirmația a fost făcută într-un interviu video publicat sâmbătă de portalul Krónika Online, în contextul unei întrebări referitoare la George Simion, liderul AUR. Viktor Orban: comunitatea maghiară din Transilvania știe cine îi sunt dușmanii Viktor

Cel puţin 50 de morţi, copii dispăruţi şi case distruse. Ce se ştie până acum despre inundaţiile devastatoare din Texas - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Cel puţin 51 de persoane, inclusiv 15 copii, au murit în urma inundaţiilor din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale. Echipele de căutare şi salvare sunt încă într-o cursă contracronometru pentru a găsi 27 de copii dispăruţi de la

Vremea

București
acum

34°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

32°
dum.

19°/34°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

34°
dum.

19°/34°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

32°
dum.

15°/33°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

35°
dum.

17°/36°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°