Era o zi strălucitoare şi caldă, iar oamenii îmbrăcaţi de duminică mergeau să voteze liber pentru prima dată, după 50 de ani. Entuziaşti şi încărcaţi de iluzii, aveau idoli politici şi convingerea că ziua aceea, de 20 mai 1990, urma să ridice România din sfera de plumb a ultimelor decenii. Peste doi ani, în 27 septembrie, au votat din nou. Era o zi aproape văratică, dar oamenii, uşor confuzi şi neliniştiţi, aflaseră că politicienii nu se împart, obligatoriu, în buni şi răi, că eroii lor au consistenţa hârtiei de ziar, iar România, zguduită de fenomene economice şi sociale nemaiîntâlnite, abia se mişcase un centimetru din locul unde o lăsaseră. Într-o zi încă blândă, de toamnă, pe 3 noiembrie 1996, au hotărât să-şi schimbe conducătorii, provocând ceea ce se cheamă „alternanţa la Putere”, sărbătorită cu cântece noaptea târziu, în pieţele marilor oraşe. Dar, după alţi patru ani, pe 26 noiembrie, o duminică rece şi uscată, săraci şi exasperaţi de o guvernare labilă, au recurs, din nou, la alternanţă, resemnaţi la gândul că România va înainta anevoie, în paşi de melc. Când, în 2004, au mers, iarăşi, la vot era 28 noiembrie şi-un soare cu dinţi. Unii au ales schimbarea, alţii – un fals sentiment de siguranţă, sperând cu toţii că, într-o Românie curată, se va materializa urarea „Să trăiţi bine!”. În 30 noiembrie 2008, o duminică palidă şi îngheţată, bulversaţi de scandaluri politice şi plini de îndoieli, le-au mai dat promotorilor schimbării un mandat, lucru pe care, îngropaţi în crize, aveau să-l regrete înainte de termen. Pe 9 decembrie 2012, viscolul, ploaia, cerul mohorât şi lumina slabă, care abia pătrunde prin stratul gros de nori îi demobilizează chiar şi pe cei mai conştiincioşi alegători. Până şi liderii politici, care se duceau la vot, dimineaţa de vreme, ca să dea exemplu de civism electoratului, s-au urnit abia spre orele prânzului. În negura politică, sup