Traficul rutier este închis, duminică după-amiază, pe autostrăzile Arad-Timişoara şi Timişoara-Lugoj, precum şi pe două drumuri naţionale din judeţul Timiş, din cauza zăpezii, care a cauzat şi întreruperea alimentării cu electricitate în mai multe localităţi, iar şase curse aeriene au fost anulate.
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Regionale de Drumuri Timişoara, circulaţia este întreruptă pe Autostrada Arad-Timişoara şi pe tronsonul de autostradă Timişoara-Lugoj, cel de 9,5 kilometri care este dat în folosinţă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
De asemenea, nu se circulă pe drumurile naţionale Jimbolia-Sânnicolau Mare şi Biled-Sânnicolau Mare.
Totodată, circulaţia este îngreunată pe drumurile naţionale Cărpiniş-Deta şi Timişoara-Biled. Pe Drumul Naţional Lugoj-Săcămaş (judeţul Hunedoara) se circulă tot în condiţii dificile, însă şoferii au variante ocolitoare, pe DN 6, DN 69 sau DN 7.
În judeţul Timiş, se intervine cu 18 autoutilaje, iar până acum pe drumuri au fost împrăştiate 102 tone de material antiderapant, afirmă sursa citată.
La graniţa cu Serbia vor fi oprite toate autotrenurile, în urma unei solicitări făcute de autorităţile din ţara vecină.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, Mihaela Leş, a declarat corespondentului MEDIAFAX că autorităţile din Serbia au solicitat oprirea autotrenurilor în vămi, deoarece în această ţară drumurile sunt impracticabile.
Potrivit Mihaelei Leş, deocamdată în cele două vămi din Timiş spre Serbia - Stamora-Moraviţa şi Jimbolia - nu se află niciun tir.
Tot din cauza viscolului, în judeţul Timiş au rămas nealimentate parţial trei linii de medie tensiune şi 39 de posturi de transformare, fiind afectate localităţile Fibiş, Alioş, Maşloc, Şarlota, Honoş, Remetea Mica, Altringen, Bogda, Comeat, Sintar, Buzad, Şipet, Folea, Crivina