Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pe cine influenţează prezenţa mică la vot. Ce calcule îşi fac politicienii

Publicat in Adevarul, duminică 9 decembrie 2012 ·

La alegerile parlamentare de astăzi s-ar putea înregistra un record negativ de prezenţă. Adevarul.ro a încercat să decripteze ce efect ar putea avea acest fapt asupra rezultatului final.

Prezenţa la vot la ora 10.00 era de 4,52% la nivel naţional, una dintre cele mai mici cifre înregistrate la această oră, comparativ cu alte alegeri. Astfel, la alegerile parlamentare din 2008, prezenţa la aceeaşi oră era de 4,87%. La alegerile prezidenţiale din 2009, procentul de participare până la ora 10.00 era de 6,17% iar în turul doi de 7,52%. În fine, la alegerile locale de acest an prezenţa era de 8,99%.

Un alt element interesant este raportul dintre prezenţa în mediul urban şi cel rural. Pentru prima dată, prezenţa este mai mare în mediul urban - 4,67% faţă de 4,32% din mediul rural.

Starea vremii a influenţat prezenţa la vot, în condiţiile în care alegerile parlamentare din acest an au avut loc la o dată mai târzie, comparativ cu anii precedenţi. Alegerile din 2008 au avut loc în 30 noiembrie, iar diferenţele de date apar în condiţiile în care Parlamentul are un mandat de patru ani de zile. Mandatul se calculează de la data formării Legislativului.

În urmă cu câteva luni de zile, premierul Ponta a propus organizarea alegerilor în octombrie sau noiembrie, dar PDL a respins ideea. Ori, un asemenea plan nu ar fi posibil decât dacă ar exista garanţia că niciun partid nu va face contestaţie la Curtea Constituţională.

Calculele politicienilor

Cum văd însă politicienii modul în care vremea ar putea influenţa rezultatele alegerilor?

Vicepreşedintele PNL, Dan Radu Ruşanu, susţine că prezenţa la vot nu va da peste cap calculele USL de a obţine peste 50% din voturi. „Proporţia celor care stau acasă este aceeaşi din ambele electorate. Chiar dacă la fiecare patru alegători ai noştri ar lipsi trei de la ARD, ar fi tot în avatanajul nostru“, a come

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 47 minute
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum o ora
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 12 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 2 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Câți bani a câștigat CFR Cluj după calificarea din Europa League. Pe cine va întâlni în turul 2

Adevarul acum 26 minute
CFR Cluj a trecut de Paski, cu scorul general de 3-0, în primul tur preliminar din Europa League. Formația lui Dan Petrescu s-a calificat în turul 2, acolo unde va da peste o echipă mult mai puternică: Lugano, din Elveția.

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 32 minute
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Academia științifică Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei

Adevarul acum o ora
Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei dacă simte că nu poate contribui la atenuarea atacurilor administraţiei Trump asupra cercetării.

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 3 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

Vremea

București
acum

22°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

18°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°