O discuţie cu Nicolae Szoboszlay despre cât contează cei 7 ani de acasă în cariera unui fotbalist. Să-i spuneţi şi lui Cleiton!

Telefonul sună de câteva ori până să apuc să răspund. Numărul e cunoscut. Îmi caut pe birou agenda. Ştiu că voi avea ce să-mi notez, că va urma un dialog cu ajutorul căruia ziaristul va găsi filonul pentru un nou articol şi va pătrunde dincolo de liniile mişcătoare ale clasamentului. La telefon e Nicolae Szoboszlay, portarul care are aproape aceeaşi vârstă cu „U", echipa la care a apărat, a antrenat şi a format sportivi şi caractere. „Mi-a produs o impresie deosebită interviul cu Sinescu, antrenorul Astrei, pe care l-am citit în Gazeta Sporturilor. M-au impresionat cultura acestui om şi modestia. Aş vrea să vorbim despre unele idei ale acestui interviu. Te aştept cu o cafea bună".

Invitaţia e de nerefuzat, pentru că Nicolae Szoboszlay ar putea scrie un Curs al Bunelor Maniere Fotbalistice. Ai nevoie de aer proaspăt într-un mediu poluat de mârlănie şi interese. După câteva guri de cafea şi discuţii despre ultimele noutăţi, îmi arată un fragment subliniat din interviul cu Valentin Sinescu. Reporterul l-a întrebat pe tehnician ce apreciază la un jucător. „Echilibrul şi caracterul. Vă dau un exemplu, Andrei Mureşan. Un băiat care părea că a pierdut orice şansă pentru a câştiga un loc în echipă. S-a pregătit însă cu şi mai mare seriozitate şi acum a devenit unul dintre cei mai buni jucători. Acest gen de fotbalist trebuie să definească construcţia unei formaţii".

Szoboszlay e încântat şi de modul în care priveşte Sinescu sportul şi de faptul că fotbalistul, de care povestea antrenorul Astrei, e un clujean. Pe tatăl lui Andrei, fost fundaş stânga la Universitatea, în prezent maseur la CFR, l-a cunoscut în anii junioratului la Câmpia Turzii. L-a protejat de influenţele negative ale veteranilor şi l-a îndemnat să nu neglijeze ca