Dedic acest text dnei Herta Müller, care, recent, a declarat ziarului londonez „The Guardian” că partidele politice din România, cu precădere cele din USL, sunt în mâinile siniştrilor securişti de altădată. Marele securist ne priveşte din epoca lui Stalin. Acum stă fix şi relaxat. Nu mai este vulcanic, ca-n prima lui tinereţe. Au trecut deja 22 de ani de când îl căutăm nerăbdători. În aceşti ani, i-am vorbit în faţă. Între noi şi el s-au desfăşurat toate etapele unei lupte la sânge. Cu vorbe tăioase l-am descris, l-am lovit cu sete. Şi n-a murit. Ne priveşte jovial. Cloceşte ceva, se mărunţeşte, se infiltrează în memorie. Se joacă mai departe cu degetele lui puternice pe genunchii moi. A îmbătrânit şi nu a îmbătrânit. Îşi priveşte surâzând unghiile groase. Are sânge negru închegat sub unghii? Sau degetele îi trosnesc când şi când. Iar pumnii îi cresc, îi cresc. Cresc din obişnuinţă. Cu ei marele securist a sugrumat gâturi subţiri şi fragile. Omoplat, tors, glezne, sfărâmate în jur. Victimele, între timp, s-au uscat frumos între mii de pagini! Au culorile vii şi contorsionate. Astfel de culori, care se zbat în memorie, devin tot mai pure. Criminalul securist, ca şi noi, le pipăie cu buricele degetelor, ca negustorul. Toate lucrurile devin clare. O-o, ce răcoare ţâşneşte din porii lui de om meticulos. Priveşte adânc spre noi, unde stăm ghemuiţi şi ne relaxăm. Are ochii la fel. Nu toţi sunt albaştri, nu toţi sunt negri. Va suferi şi pentru această nehotărâre din privire. Îşi păstrează forţa însă. Suferinţa şi pe el îl încarcă destul. Nu se dă bătut atât de uşor. Ăsta-i marele securist! El ne susţine memoria vie, încordată. Câte ciudăţenii se află acolo. Când toate în jur se destramă, doar el sau ura noastră adresată lui ne sprijină. Ne concentrează, ne adună. Ne ajută să stăm împreună, ca să nu ne înfricoşăm prea mult. Gândurile, atunci, deodată, prind putere. Ce mai