În comuna doljeană Amărăștii de Sus, atmosfera din secția de votare e relaxată. Sătenii au liber să intre și câte doi în cabină, cu aprobare din partea edilului.
D. L., 65 de ani, n-a ratat niciodată alegerile, fie că a fost vorba de locale, parlamentare sau prezidențiale. Deși, anul acesta, „darul” electoral a fost slăbuț (n-a primit decât o brichetă și o felicitare), pensionara a mers la secția de votare dis de dimineață, la 8.00, împreună cu câteva vecine.
La sat, scrutinul e ca un ritual. Întrebată de ce votează, femeia spune scurt: „Așa trebuie!”. Recunoaște că a ținut cont de „sfatul” primarilor de fiecare dată când a pus ștampila pe buletinul de vot și spune că peste comuna lor, e „stăpân” candidatul din partea partidului USL. Nu cunoaște alt candidat decât cel pe care îl votează de ani de zile și anume Mircea Geaonă.
Votul s-a desfășurat fără incidente, într-o atmosferă de relaxare deplină. „Era și primarul acolo. Ne-a întrebat, pe mine și pe vecina care mă însoțea dacă știm să votăm sau ne arată el. I-am zis că ne învățăm una pe alta și i-am cerut voie dacă ne lasă să intrăm amândouă în cabină. Ne-a făcut semn să intrăm liniștite”, a povestit femeia pentru EVZ. Prezenţa la urne la ora 10.00 în judeţul Dolj, a fost de 6,16 %.