Era de aşteptat ca lumea din 2012 să nu mai fie la fel cu lumea din 1900, sau cu lumea din 1600, dar schimbarea este una radicală. Pe lângă evoluţia tehnologică, care a făcut din cele mai ciudate viziuni SF să devină realitate, oamenii şi-au schimbat mentalitatea.
Iar aceste imagini demonstrează din plin acest lucru. După ce au vizionat aceste fotografii, foarte mulţi bărbaţi au avut aceeaşi reacţie: "Nu mă aşteptam la una ca asta! Dacă ne îndoiam că vine sfâşitul, acum îmi dau seama că suntem aproape de sfârşit", a declarat un bărbat pentru urod.ru
Pentru că toţi au admirat modul în care acest model a pozat în faţa camerelor foto, nimeni nu se aştepta la final: "tânăra" din imagini este de fapt un BĂRBAT, pe numele său Chiril Garden, pe care designerii din Rusia îl admiră foarte mult şi îi solicită prezenţa la prezentările de modă.
Iată transformarea uimitoare la care a fost supus: