Steluţa Cătăniciu ar putea deveni noul viceprimar al municipiului Cluj-Napoca, în cazul în care USL se aliază cu UDMR, au transmis surse liberale.
După ce l-a bătut pe liderul PDL, Daniel Buda, pe colegiul 2 - Camera Deputaţilor, dar nu a primit mandatul de deputat, reprezentantul PNL Cluj Steluţa Cătăniciu s-ar putea alege cu un mandat de viceprimar. Surse din PNL au precizat pentru ZIUA de CLUJ că, în cazul în care USL se aliază cu UDMR, maghiarii se vor vedea nevoiţi să voteze la nivelul municipiului Cluj Napoca pentru numirea unui nou viceprimar, care să-l înlocuiască pe Gheorghe Şurubaru de la PDL. De altfel, PDL ar pierde majoritatea pe care o deţine în prezent, în plenul Consiliului Local, cu ajutorul UDMR.
Chiar dacă a câştigat detaşat alegerile pe Colegiul 2 - Camera Deputaţilor, calculele redistribuirii voturilor o scot pe Steluţa Cătăniciu din favoriţii la un mandat de parlamentar. Colegii ei din PNL au anunţat că o vor susţine pentru o poziţie într-o funcţie executivă. "Ne bucurăm foarte tare că doamna Cătăniciu a reuşit să câştige în faţa liderului PDL, Daniel Buda. Este o dovadă că nu am greşit nominalizând-o pe acest colegiu. Am susţinut-o cu toată forţa şi o voi susţine în continuare. Cu siguranţă se va găsi pentru ea o poziţie importantă", a spus liderul PNL Cluj, Marius Nicoară.
Surse din partid au informat că se fac planuri pentru ca Steluţa Cătăniciu să fie numintă viceprimar, în locul PDL-istului Gheorghe Şurubaru. "În cazul în care USL va ajunge la o înţelegere cu UDMR, este aproape sigur că la nivelul Consiliului Local Cluj-Napoca se va strica actuala majoritate pe care PDL o deţine cu ajutorul maghiarilor. S-ar crea o nouă majoritate, USL- UDMR, ceea ce va însemna că vom fi îndreptăţiţi să impunem un nou viceprimar", au transmis sursele liberale. Steluţa Cătăniciu nu a respins ipoteza, însă a afirmat că până în prezent nu