Jucătorii din Liga I se plâng că nu au unde să se antreneze şi unde să joace în această perioadă. Mai multe echipe din campionat şi-au trimis fotbaliştii în vacanţă
Astra, CFR Cluj şi Oţelul au înaintat deja cereri către FRF şi LPF pentru a nu mai juca în acest an. Cele trei formaţii sunt calificate şi în semifinalele Cupei României
Zăpada a acoperit mai multe zone ale ţării şi, mai mult ca sigur, va opri şi fotbalul din România. FRF şi LPF vor anunţa astăzi, aproape sigur, suspendarea campionatului, după ce mai multe cluburi din Liga I şi-au manifestat dorinţa de a nu mai juca în acest final de an. Astfel, etapa a III-a din retur şi prima manşă a semifinalelor din Cupa României ar putea fi reprogramate pentru primăvara lui 2013.
"Numai la noi se poate întâmpla asta!"
Antrenorii şi jucătorii din Liga I au fost primii care şi-au manifestat nemulţumirea faţă de programul Ligii I din luna decembrie: "Nu înţeleg de ce se joacă acum când sunt probleme mari cu vremea. De ce să mai jucăm trei etape din retur în acest an? Ni se bagă pe gât treaba cu televiziunile, dar gândiţi-vă la jucători, la spectatori, la factorul uman. Sau acesta a dispărut de tot şi din sport? Numai la noi se poate întâmpla asta!", a spus Petre Grigoraş, antrenorul celor de la Pandurii. Formaţia sa a fost de la început împotriva iniţiativei LPF, aceea de a programa trei etape din retur în acest an, dar cererea de a amâna măcar ultimul meci, cel cu Ceahlăul, a fost refuzată de Dumitru Dragomir la sfârşitul lui noiembrie. Acum, preşedintele LPF pare a nu avea altă alternativă din cauza condiţiilor meteo.
Rapid în vacanţă, alte trei cu cerere
Sigure de faptul că nu vor mai juca în acest an, mai multe echipe din Liga I şi-au anunţat deja jucătorii că vor intra mai devreme în vacanţă. Un caz concret este al rapidiştilor, care după înfrângerea