de Laura BUCIU
10 decembrie 2012 22:24
3 vizualizari
A-A+
O gardă la Urgenţa Spitalului de Pediatrie este o probă grea, poate şi pentru faptul că te transformă într–un om cum nu credeai că poţi fi. Mai îngăduitor, mai tolerant cu cei care poartă halate albe.
Întotdeauna m-am întrebat de ce ar fi mai greu să lucrezi în pediatrie decât într-un spital de adulţi. Mi se părea mult mai dificil să tratezi un adult, care poate avea ifose, aere de vedetă, care se poate plânge că injecţia l-a durut prea tare sau că durerea lui de cap este poate mai importantă decât o operaţie pe creier! Vizita în Urgenţa de la Pediatrie m-a lăsat, însă, fără cuvinte şi mi-am dat seama că este extrem de dificil să îngrijeşti un copil. Să luăm un exemplu: un copil de 3 luni care plânge continuu. Nimeni nu ştie ce are. Mămica nu ştie decât că are febră şi plânge. Şi-atât! O asistentă l-a luat imediat `i a reuşit să îl liniştească. I-a luat temperatura, i-a recoltat analizele de sânge. Imaginaţi-vă cum este să recoltezi sânge dintr-o mânuţă mică de bebeluş! Îţi trebuie nu doar curaj, ci şi mâini de aur ca s[ reuşeşti asta! Iar medicul, de parcă stetoscopul ar fi baghetă magică, află ce îl supără pe bebeluş. Îmi dau seama cât de mult este uşurată munca unui medic la spitalul de adulţi, de faptul că pacientul - adult îşi poate spune durerea. Pe când un bebeluş, nu poate…
Unii strigă la durerea altora
Garda se schimbă. Se predau cazurile internate. Multe şi grave, deci musai de urmărit cu atenţie. În timp ce se predă garda, un copil este adus de tatăl lui. Micuţul şi-a rupt mâna. În timp ce primeşte îngrijiri, apare şi bunica, trăgându-l după ea pe frăţiorul cel mic, care pe moment, se plictiseşte vădit. Dintr-o dată, ăsta mic, începe să urle, de ar fi putut sparge pereţii groşi de la Luther. Şi nu pentru că îl durea şi pe el ceva, ci p
