Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ARD, multumita de rezultat

Publicat in Arad Online, luni 10 decembrie 2012 ·

Scris de Simion Todoca - ARAD. Deşi, practic, Alianţa România Dreaptă a fost doar o alianţă electorală, care încetează să mai existe a doua zi după alegeri, Mihai Răzvan Ungureanu, Gheorghe Falcă şi Mihail Neamţu au insistat pe ideea perpetuării acesteia ca forţă politică unică expresie a dreptei româneşti.

„Putem să spunem că la Arad dreapta s-a dovedit unită, imagine pe care o dorim reprodusă la scară naţională ”, spune MRU, completat de către Neamţu, care vede ARD ca pe o „piatră de temelie pentru o construcţie viabilă, reflecţie profundă a ceea ce trebuie să fie dreapta ”. „Vom merge spre ceea ce vrem să fie viitorul României. Când am spus că repornim România, a fost mai mult o intuiţie ”, a declarat şi Falcă.Reconstrucţia dreptei

„De la Arad porneşte reconstrucţia dreptei ” şi „Această construcţie va dăinui, pentru că avem în spate aceste valori ”, au fost concluziile trase de către MRU, respectiv Falcă. Toate acestea, în prezenţa tuturor candidaţilor ARD la aceste alegeri, minus Călin Bibarţ şi Traian Igaş. Falcă şi MRU i-au felicitat pe toţi, considerând că şi cei care nu au câştigat un mandat sunt câştigători, toţi contribuind, prin activitate şi rezultatele obţinute la consolidarea poziţiei ARD Arad ca „organizaţia cea mai competitivă ” (Falcă). Ca atare, rezultatele obţinute, consideră Falcă, nu constituie un eşec, ci, dimpotrivă, un succes. „A fost o competiţie grea, în care am încercat să arătăm realizările noastre în administraţie, obţinând un scor bun faţă de cel la nivel naţional. Sper că în viitor vom dovedi că nu a fost o întâmplare şi rămânem alături de arădeni ”, a spus preşedintele PDL Arad, Gheorghe Seculici. Referitor la rezultate, falcă i-a prezentat ca şi câştigători cerţi pe MRU, Boghicevici şi Pistru, specificând că, aproape sigur, ARD Arad va mai primi un mandat de deputat.

Articolul in Arad Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 28 ianuarie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Subsemnatul, TECAR IOAN, cu domiciliul/sediul în judeţul CLUJ, municipiul/oraşul/comuna DEJ, satul-, sectorul -, cod poştal-, str. TIBLESULUl, nr. 25, bl. 3, sc.-, et.-, ap.-, anunţă conform Legii nr. 102 din 13 aprilie 2023, alin. 23.3, obţinerea A

Crin Antonescu, despre furtul tezaurului dacic din Olanda: „O traumă. Extremiștii încearcă să profite”

HotNews acum 7 ore
Furtul pieselor de patrimoniu național din muzeul din Assen, Țările de Jos, reprezintă o lovitură majoră pentru identitatea culturală a României, afirmă Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la președinția României. „Este încă o traumă (

Horoscop 28 ianuarie 2025. Zodia care are ghinion la volan astăzi

Cancan acum 11 ore
Horoscop 28 ianuarie 2025. Astrele vin cu tensiuni și ghinioane pentru unele zodii. Din păcate, Taurii ar putea să se enerveze azi, iar Balanțele se vor stresa. Ai parte de ghinion astăzi, așa că ar fi bine să ai mare grijă. Fii cu ochii în patru la

Calendarul ortodox – aplicație lansată de Patriarhia Română pentru telefoanele cu Android și iOS

Libertatea acum 10 ore
Patriarhia Română a lansat aplicația „Calendarul Ortodox” pentru telefoanele Samsung și iPhone, destinată românilor care doresc informații despre sărbători religioase, viețile sfinților și rânduielile liturgice zilnice, potrivit comunicatului de lun

Crin Antonescu, despre anularea alegerilor prezidențiale: „Comisia de la Veneția spune ce spunem noi toți / CCR să explice încă o dată”

HotNews acum 5 ore
Candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR pentru funcția de președinte al României, Crin Antonescu, a declarat luni seară, la Digi24, că opinia Comisiei de la Veneția privind anularea alegerilor prezidențiale este în linie cu percepția generală a societății

UPDATE - Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, convocat la MAE rus. Reacţia Chişinăului

News.ro acum 10 ore
Rusia a anunţat luni că l-a convocat pe ambasadorul moldovean la Moscova, Lilian Darii, pentru a protesta faţă de ceea ce Ministerul rus de Externe a numit „acuzaţii nefondate” aduse ambasadorului rus la Chişinău de către un partid politic de la Chi

Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor timp de 24 de ani. L-a întrecut pe Iohannis, care l-a avut blocat 17 ani

Ziare.com acum 9 ore
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a avut blocat postul de profesor la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani. Este vorba de un post de profesor titular de Istorie, conform i

Roxana Mînzatu a depus oficial jurământul în fața Curții de Justiție a UE. Ea și-a exprimat angajamentul în calitate de membră a Comisiei Europene VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Roxana Mînzatu, reprezentantă a României și vicepreședinte al Comisiei Europene, a depus luni, 27 ianuarie, jurământul în cadrul Angajamentului Solemn al membrilor Colegiului, în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. Mînzatu și-a exprimat anga

Fake news dezmințit de Jandarmeria Română. Niciun jandarm nu a demisionat după ce și-a întâlnit părinții la un protest din Capitală

Ziare.com acum 9 ore
Afirmațiile recente vehiculate pe rețelele de socializare, potrivit cărora un jandarm aflat în dispozitivul de ordine publică la un miting din Capitală și-ar fi dat demisia după ce și-a întâlnit părinții la protest, sunt complet false, a anunțat lun

Mihail Neamțu: Călin Georgescu este „un globalist, pocăit şi întors la un soi de autohtonism hrănit din discursurile unor lideri culturali”

HotNews acum 10 ore
Deputatul Mihail Neamţu (AUR) a afirmat luni că fostul candidat la președinție Călin Georgescu nu este antisistem, ci „un globalist, pocăit şi întors la un soi de autohtonism care este hrănit din discursurile unor lideri culturali”. „Eu sunt mult ma

Vremea

București
acum

mar.

4°/14°
mie.

7°/15°
joi

8°/13°
vin.

7°/9°
Iasi
acum

mar.

3°/15°
mie.

6°/14°
joi

7°/11°
vin.

7°/10°
Constanta
acum

mar.

3°/12°
mie.

8°/14°
joi

10°/12°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/14°
mie.

7°/11°
joi

6°/11°
vin.

5°/11°
Timisoara
acum

mar.

3°/16°
mie.

9°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°