Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O companie americană va vinde zboruri private spre Lună, cu 1,5 miliarde de dolari pentru două persoane

Publicat in Vremea Noua, luni 10 decembrie 2012 ·

Foşti înalţi responsabili ai Agenţiei spaţiale americane (NASA) au anunţat crearea unei companii private care va vinde, pentru prima dată, zboruri spre Lună, inclusiv pentru persoane particulare, relatează AFP.

Un zbor dus-întors pentru doi pasageri cu o plimbare pe Lună va costa 1,5 miliarde de dolari, au precizat fondatorii într-un comunicat.

“Golden Spike Company este prima companie care intenţionează să ofere regulat expediţii de explorare pe suprafaţa Lunii şi asta până la sfârşitul deceniului”, au indicat ei.

Compania mizează pe existenţa de lansatoare şi pe apariţia de nave spaţiale de transport de persoane în sectorul privat, care ar reduce considerabil costurile zborurilor comerciale de explorare selenară, au explicat aceşti antreprenori, al căror anunţ a fost făcut în ajunul celei de 40-a aniversări a ultimei misiuni pe Lună, Apollo 17.

Preţurile propuse sunt de acelaşi ordin cu bugetele deja consacrate de ţări misiunilor robotice pe Lună, au subliniat iniţiatorii.

“Obiectivul Golden Spike este de a optimiza lansatoarele existente şi de a-şi vinde sistemul către ţări, indivizi sau societăţi ale căror obiective şi ambiţii sunt explorarea selenară”, se menţionează în comunicat.

Golden Spike este creată de foşti reprezentanţi de marcă ai lumii spaţiale. Preşedintele director general al companiei este Alan Stern, fost director adjunct al NASA pentru ştiinţă, în timp ce preşedintele consiliului de administraţie este Gerry Griffin, care a fost director de zboruri în timpul programului Apollo şi şef al centrului spaţial Johnson de la Houston, în statul Texas (sudul SUA).

Compania mai are, printre consilieri, personalităţi politice printre care fostul preşedinte al Camerei Reprezentanţilor Newt Gingrich şi Bill Richardson, fost ambasador american la ONU şi ex-secretar pentru energie al fostului preşedinte Bill Clinton.

A

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 38 minute
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Nicușor Dan, la Congresul PNL: România are un VIITOR tangibil, peste 2-3 ani

Gandul acum 24 minute
Nicușor Dan le-a transmis mulțumiri liberalilor, pentru că „în urmă cu două luni, România a trecut printr-un moment dificil și PNL a mers pe direcția corectă”. Șeful statului a participat la Congresul Extraordinar al PNL, organizat sâmbătă. În opini

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum 38 minute
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Ciprian Ciucu, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Sper să am partidul cu mine

Gandul acum 38 minute
Pentru Ciprian Ciucu, susținerea PNL pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei este „un pas esențial”. Întrebat dacă vicepreședinția PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaște că are emoții ș

Congres PNL - Moşteanu (USR): Sunt doi oameni politici în jurul cărora putem construi momentul ăsta. Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan au arătat prin tot ce au făcut în anii ăştia şi mai ales în ultimele luni că merită această încredere a populaţiei

News.ro acum 55 minute
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu (USR), a afirmat, sâmbătă, la Congresul PNL, că sunt doi oameni politici în jurul cărora se poate construi în acest moment şi aceştia sunt preşedintele României, Nicuşor Dan şi premierul Ilie Bolojan. Moş

Nicuşor Dan a anunţat o conferinţă de presă, luni, la ora 10

News.ro acum 13 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat că, luni, la ora 10, va face o conferinţă de presă şi va răspunde la toate întrebările jurnaliştilor.

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 4 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 4 ore
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum 3 ore
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 3 ore
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/31°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

24°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°