Fiind persoane publice, artiştii nu au mereu parte doar de fani care îi admiră şi le sunt alături. Există cazuri în care vedetele au de înfruntat persoane care sunt împotriva lor, iar faptele acestora depăşesc de foarte multe ori limitele normalului.
Andra, soţia gorjeanului Cătălin Măruţă, a avut parte de un eveniment neplăcut zilele trecute. Aceasta a publicat pe pagina sa de socializare o fotografie în care apare alături de două maramureșence în fața unui cuptor în care se coc câteva pâini de casă. Imaginea a primit imediat după postare numeroase mesaje de bine.
Nimic neobișnuit până aici. Ceea ce a atras atenția a fost un mesaj postat de un utilizator al Facebook-ului. Acesta o amenință pe artistă cu moartea, aducându-l în discuție și pe micuțul David, fiul Andrei și al lui Cătălin. „Fii atentă Andra. Nu ştiu dacă e Facebook-ul tău, dar băga-mi-aş p**a în familia ta când te prind te omor cu bătaia! Fii atentă, eşti moartă când te prind. F***i morţii în gât de panaramă, îţi omor copilul!”, este mesajul care i-a iritat pe fanii artistei.
Andra nu a avut nicio reacție deocamdată, rezumându-se doar la ștergerea comentariului cu pricina.
Fiind persoane publice, artiştii nu au mereu parte doar de fani care îi admiră şi le sunt alături. Există cazuri în care vedetele au de înfruntat persoane care sunt împotriva lor, iar faptele acestora depăşesc de foarte multe ori limitele normalului.
Andra, soţia gorjeanului Cătălin Măruţă, a avut parte de un eveniment neplăcut zilele trecute. Aceasta a publicat pe pagina sa de socializare o fotografie în care apare alături de două maramureșence în fața unui cuptor în care se coc câteva pâini de casă. Imaginea a primit imediat după postare numeroase mesaje de bine.
Nimic neobișnuit până aici. Ceea ce a atras atenția a fost un mesaj postat de un utilizator al Facebook-ului. Acesta o amenință pe art