Poliţiştii din carul Postului de Poliţie Bîlteni au fost sesizaţi despre faptul că mai multe persoane sustrag subansamble miniere din cadrul unei cariere. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din Bîlteni, care, cu ocazia cercetărilor efectuate, au identificat pe B.C., de 29 ani şi O.D., de 19 ani, ambii din comuna Bîlteni, judeţul Gorj. Urmare a primelor investigaţii, poliţiştii au stabilit că cei doi sustrăseseră un număr de 16 role transportoare, pe care le-au transportat cu căruţa, în apropierea carierei pe malul râului Jiu, unde, la apariţia organelor de poliţie, le-au abandonat, încercând astfel să se sustragă răspunderii penale. Rolele au fost ridicate şi lăsate în custodie agenţilor de pază ai carierei, prejudiciul fiind în curs estimare. Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Poliţiştii din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Novaci au identificat în trafic pe A.P., de 62 ani şi C.G., de 38 ani, ambii din comuna Bengeşti-Ciocadia, judeţul Gorj, în timp ce transportau cu o căruţă, un număr de 16 arbori de esenţă cer, fără a deţine documente de provenienţă. Întreaga cantitate de material lemnos a fost ridicată în vederea confiscării. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere fără drept şi sustragere de material lemnos.
Poliţiştii din carul Postului de Poliţie Bîlteni au fost sesizaţi despre faptul că mai multe persoane sustrag subansamble miniere din cadrul unei cariere. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din Bîlteni, care, cu ocazia cercetărilor efectuate, au identificat pe B.C., de 29 ani şi O.D., de 19 ani, ambii din comuna Bîlteni, judeţul Gorj. Urmare a primelor investigaţii, poliţiştii au stabilit că cei doi sustrăseseră un număr de 16 role transportoare, pe care le-au transportat cu căruţa, în apropierea carierei pe malul râului Jiu, unde, la apar