„Mă mulţumeşte şi nu prea. Sunt consternat de deciziile unora dintre candidaţii noştri, de ideile pe care le au după ce ajung la guvernare. Nu ştiu, însă, mă îngrijorează această alianţă cu UDMR, în condiţiile în care aceasta nu se dorea până acum, în nici un fel. În localitatea mea cred că alegerile s-au desfăşurat normal. Nu am avut incidente vizibile, pentru că dacă au fost, ele s-au făcu nevăzute. În rest o să avem patru ani de guvernare cu multe, foarte multe surprize”anonim
„Îmi place să cred că aceşti candidaţi vor face exact ce le spune poporul şi că vor pleca de la premisa că trebuie să schimbe viitorul României, pentru oamenii care i-au ales. Pentru noi aceştia trebuie să fie nişte modele, însă, de multe ori se dovedesc a nu fi. Alegerile s-au desfăşurat aşa cum s-au desfăşurat însă ce rămâne după, vom vedea”Traian
„Sigur, ne bucurăm că a plecat circul sau că va pleca. Să vedem ce se va întâmpla apoi. Nu ştiu cât de recunoscători vor fi parlamentarii pentru votul lor, pentru beneficiul pe care noi îl aducem, pentru piatra de temelie pe care o punem la clădirea viitorului lor. Asta trebuie să înţeleagă parlamentarii şi desigur, vom vedea ce se va întâmpla pe viitor, dacă au meritat sau nu”Emanoil
„Dacă nu îl aveam pe Victor Ponta nu ieşeau atâţia gorjeni la vot. Mă bucur că au ieşit, indiferent de opţiunea lor. Mă bucur că românilor încă le mai pasă de soarta ţării lor”no name
„Mă mulţumeşte şi nu prea. Sunt consternat de deciziile unora dintre candidaţii noştri, de ideile pe care le au după ce ajung la guvernare. Nu ştiu, însă, mă îngrijorează această alianţă cu UDMR, în condiţiile în care aceasta nu se dorea până acum, în nici un fel. În localitatea mea cred că alegerile s-au desfăşurat normal. Nu am avut incidente vizibile, pentru că dacă au fost, ele s-au făcu nevăzute. În rest o să avem patru ani de guvernare cu multe, foarte mu