Am devenit un tip blazat. Nu mai am entuziasme excesive, nici ieşiri cvasi-hormonale, nici măcar isterii metafizice. Sunt un tip potolit afişând un temperament de-a dreptul britanic. Am învăţat să mai şi tac probabil spre a mă obişnui cu tăcerea finală...

Am primit alegerile astea cu mult calm. Detaşare. Nesimţire. Indiferenţă. Menefreghism...să traduc, miserupism. Voiam să piardă ăia cu Băsescu-n capul trebii... şi mai aveam un dor: să nu mai văd udemerimea aia larvară, sectară şi criminală prin fruntea ţării. Lipită mereu la guvernare, ca... românu’ imparţial.

Altfel, repet, blazarea mea a ajuns până la a declara că nici nu vreau să votez. Pe cine? Pe cei din USL un balmoş de stânga-dreapta socialişti cu liberali şi conservatori- se-ntoarce nenea Iancu-n mormânt. Toţi adunaţi de un singur om...Traian Băsescu. Când el n-o să mai fie care mai e targetul unuiunii lui Peşte? Adică da, scapi de Videanu, MRU, Blaga, Udrea şi armata de bugetofagi, bugetomani, bugetivoiri, bugetofili, fondetatişti, viţeii cu muştiucu pus la ţâţa Vacii-Patria şi dai de oamenii lui Mitrea//Necolaiciuc, Dan Ioan Popescu devaliseurul naţional, Hrebenciuc, gata înţărcaţi dar cu o foame tânără.

Nu eram decis să nu mai votez cu nimeni. Până când am citit manifestul dlui Giurăscu. Patetic şi realist, patriotic privind pericolul care ne pândeşte dacă udemeriştii mai vin la putere. Pe scurt,dl Giurăscu m-a convins să merg la urnă şi să votez cu ai noştri. La vederea primelor rezultate de la exit-poll nu am mai sărit în sus de bucurie ca cum dăduse Rapidul gol Stelei, ca la primul mandat băsescan, nu! Am zâmbit temperat-fericit. Ei bine, aveam experianţa aia jenantă cu bietul Mircea şi Mihaela, dragostea mea!

M-am bucurat ponderat. Ca apoi, să apară dl Ponta, liderul ”nostru”, şi să-mi strice bucuria dându-mi cu ghioga la mocârţan din prima, anunţând cu o grăbire suspectă, de