Dos Santos, Cleiton şi Paulinho s-au scos din joc pentru ultima partidă a anului, iar lui Năstăsie şi Lupu le-au expirat împrumuturile şi s-au întors tocmai la formaţia din Ghencea. Marius Popescu n-are de ales şi va conta pe puştii de 18 ani.
Pentru că zăpada a acoperit Ardealul, brazilienii Alex Dos Santos şi Cleiton, alături de portughezul născut în insula Madeira, Paulinho Pestana, şi-au luat vacanţă mai devreme şi se vor întoarce în locuri mai calde. Cei trei s-au scos din joc, voit sau nu, pentru meciul cu Steaua, iar antrenorul Marius Popescu trebuie să improvizeze pentru partida de vineri. "Papi" a rămas şi fără aportul lui Ionuţ Năstăsie şi Valeriu Lupu, celor doi jucători expirându-le în urmă cu o săptămână împrumuturile de la formaţia "roş-albastră". Pentru ca tabloul să fie complet, Viorel Dinu acuză probleme musculare şi are şanse mici să intre pe teren.
Cu -15 în "clasamentul adevărului", la "U" e un "ger" teribil, iar situaţia nu dă semne că s-ar putea încălzi nici după jocul cu Steaua. "Studenţii" au avut şansa imensă să câştige la Bistriţa, deşi au jucat o bună perioadă din meciul cu Bistriţa în doar opt jucători de camp. Eliminările lui Cleiton şi Paulinho, ambii pentru lovirea adversarului, puteau fi compensate de Vasile Gheorghe, dar mijlocaşul a ratat dintr-o fază în care era mai complicat să trimită pe lângă poartă decât să înscrie. Gheorghe a reuşit, însă, imposibilul! Jocul de la Bistriţa l-a lăsat, însă, pe Marius Popescu fără trei oameni importanţi înaintea ultimei întâlniri a anului, cea cu Steaua. Cleiton şi Paulinho au văzut roşu, iar Dos Santos a primit, cum era de aşteptat, cartonaşul galben, al patrulea al sezonului, şi implicit suspendarea pentru un meci. Cei trei vor pleca, cel mai probabil, în această săptămână de la echipă, iar şansele să se mai întoarcă în 2013 sunt minime. Aceştia au fost acuzaţi de către fani că