Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dragnea, convins că Ponta va fi desemnat premier de Băsescu. Mâine ar putea să fie consultările

Publicat in Antena 3, luni 10 decembrie 2012 ·

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, este convins că preşedintele Traian Băsescu îl va desemna pe Victor Ponta premier şi că săptămâna viitoare vor începe deja consultările, şi nu după 20 de zile, aşa cum s-a auzit.

"Consultările (la Cotroceni - n.r.) ar putea să aibă loc mâine sau poimâine, ori la începutul săptămânii viitoare, că joi sau vineri preşedintele am înţeles că merge la Bruxelles. În ce priveşte nominalizarea, sunt convins că până la urmă va învinge înţelepciunea şi Ponta va fi numit premier de Traian Băsescu", a comentat Liviu Dragnea, în ediţia de luni a emisiunii La ordinea zilei, de la Antena 3.

Preşedintele Traian Băsescu va convoca Parlamentul peste 20 de zile de la alegeri şi abia pe urmă va începe negocierile cu partidele pentru desemnarea premierului, au informat consilierii de la Cotroceni, duminică, Uniunea Europeană, potrivit DC News.

După convocarea Parlamentului, care va avea loc la 20 de zile de la alegeri (aşa cum spune Constituţia), adică între Crăciun şi Anul Nou, şeful statului va chema partidele la negocieri pentru a desemnarea candidatului de prim-ministru.

De asemenea, Bruxellesul a mai fost informat, prin ambasadorii acreditaţi la Bucureşti, că va dura până când va fi desemnat noul premier.

Citeşte şi Dragnea (PSD) face noi dezvăluiri despre alianţa cu UDMR

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, este convins că preşedintele Traian Băsescu îl va desemna pe Victor Ponta premier şi că săptămâna viitoare vor începe deja consultările, şi nu după 20 de zile, aşa cum s-a auzit.

"Consultările (la Cotroceni - n.r.) ar putea să aibă loc mâine sau poimâine, ori la începutul săptămânii viitoare, că joi sau vineri preşedintele am înţeles că merge la Bruxelles. În ce priveşte nominalizarea, sunt convins că până la urmă va învinge înţele

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 15 minute
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 50 minute
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Von der Leyen cere Chinei să înceteze sprijinul pentru Rusia: „O insecuritate ridicată pentru Europa”

Adevarul acum 28 minute
Lidera Comisiei Europene a cerut marți Beijingului să respecte regulile comerțului internațional și să se distanțeze de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum 55 minute
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 2 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 4 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Producția de energie solară este la un nivel record și nu există pericol de blackout, spune Ministrul Energiei

Mediafax acum 2 ore
Vremea caniculară vinare și aspecte pozitive, economic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a declarat într-o intervenție la Digi 24 că producția din sursă solară este la un nivel record. „Din punct de vedere al dinamicii, modul în care este compusă pro

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 7 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Accident tragic pe Centura Capitalei! Impact devastator între un camion și un autoturism. Circulația blocată

Cancan acum o ora
Scene de coșmar pe Centura Capitalei, acolo unde un autoturism a fost efectiv făcut praf de un camion care a pătruns pe contrasens. Totul s-a petrecut în plină zi, iar impactul a fost atât de violent încât șoferul mașinii a rămas prins între fiare.

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°