Am fost ieri cu Andreea la un targ de bune maniere si bunuri de consum intitulat „Cum sa iei banii cucoanelor in 5 minute”. Glumesc. Adica …nu glumesc, exagerez.
Targul, o adunatura de chestii muieresti foarte atractive / interesante / unele chiar de cumparat – mi-a placut peste masura. Dar mai mult mi-a picat cu tronc secventa despre care scriu. Fireste . De aceea scriu despre ea .
Am vazut aceste „toata lumea are” chestii si i-am spus Andreei ca trebuie sa ne cumparam la fel, like…sa ne aducem aminte cumva de ziua petrecuta impreuna [Jesus! alte femei de varsta noastra au copii la scoala . brrrr..]
Dupa un du’-vino incontinuu de genul „dar hai ma’ mami, alege unul” / „nu vreau Dodo, alege-mi tu” / „Andreea suntem penibile, se uita doamnele acestea la noi” / „nu Dodo, am incredere in gusturile tale, alege-o si pe a mea” intr-un final, sub privirile din ce in ce mai insistente ale vanzatoarelor – ne-am ales bratarile.
Eu o pana. Andreea o aripa de inger [n.a . a ei e mai corecta asa. a mea e ..in fine..a mea e ca mine - dupa cum se poate vedea]
Inainte sa plecam, am aruncat un ochi pe bratara si am vazut ca mesajul era ceva gen „Norocul …bla..bla….bla” [scuze. nu mai stiu. de obicei imi amintesc tot. dar asta nu mai stiu]
Am rugat-o pe domnisoara avec coarne care vindea [vanzatoarea avea niste coarne maro’ dear ] sa imi schimbe mesajul.
„Mami… am destul noroc in viata, nu mai am nevoie, da-mi ceva de / cu dragoste. Te rog” i-am spus.
S-a rezolvat, Andreea a luat bratarile, mi-a dat-o pe a mea afara. Am bagat-o in gentoi si acolo a ramas.
**
Aseara m-am uitat la acest mesaj vreo juma’ ora incontinuu. Si l-am sucit pe toate partile.
Sunt victorii care duc la un impas, tot asa cum sunt infrangeri care deschid cai noi.
„Mmmmm…asta e un semn ceva! Ce naiba e asta? Mesaj de dragoste, ha? Ce mesaj
