Premierul rus Dmitri Medvedev a recunoscut existenţa extratereştrilor, în finalul interviului acordat vineri, 7 decembrie, pentru cinci canale de televiziune din Rusia, când i-a fost pusă o întrebare ‘suplimentară’, când microfoanele erau deja închise. Răspunsul său lasă loc de interpretări, comentează în ediţia sa de luni publicaţia italiană Corriere della Sera, preluată de portalul InoPressa.
În acest sens, ziarul menţionat se întreabă dacă şeful executivului rus a făcut vreo farsă sau dacă afirmaţia sa ar trebui privită cu toată seriozitatea, amintind că, în trecut, Medvedev nu a fost luat prea în serios, după ce ‘s-a compromis’ la un summit G8 exagerând puţin cu ‘vodcă’.
Imediat după interviu, Dmitri Medvedev a afirmat că, atunci când se predă puterea de la un preşedinte la altul la Kremlin, împreună cu valiza cu coduri nucleare, sunt prezente întotdeauna două dosare speciale, dintre care unul conţine informaţii complete cu privire la toate ‘vizitele’ întreprinse de extratereştri pe Terra. Celălalt dosar, a indicat premierul, fost preşedinte al Federaţiei Ruse pentru un mandat de patru ani, conţin rapoarte confidenţiale de la ‘servicii secrete absolut închise’ (care nu există oficial ca instituţii) care îi monitorizează pe extratereştrii descinşi pe teritoriul Federaţiei Ruse.
Potrivit lui Medvedev, aceste două dosare, împreună cu valiza nucleară, sunt predate împreună noului preşedinte. La sfârşitul întâlnirii cu jurnaliştii de televiziune, el a menţionat că nu doreşte să specifice numărul extratereştrilor care trăiesc printre noi pentru a nu provoca panică.
‘Extratereştrii sunt de ceva timp printre noi. Nu vă pot spune exact câţi sunt. Nu putem vorbi despre aceasta fără a provoca panică, dar dacă veţi urmări filmul ‘Men in Black’ veţi înţelege că aceasta este o realitate‘, ar fi spus Medvedev, citat de Corriere della Sera.
Se pare