Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, a declarat, luni, că ARD a fost o construcţie făcută pe genunchi al cărei viitor nu trebuie forţat în continuare, potrivit b1.ro.
"N-a fost suficient de vizibilă opoziţia făcută de noi, mesajele pe care le-am dat nu au ajuns la electorat. Şi din cauza acestei construcţii care a venit târziu şi a fost făcută pe genunchi, dar şi din cauza unei strategii pe care mulţi din partid au considerat-o greşită. ARD s-a dovedit un proiect fără succes, nu cred că trebuie forţat în continuare", a spus Udrea.
De altfel, aceasta consideră că opoziţia s-ar putea dovedi a fi un lucru benefic pentru PDL, care se va putea reface.
"Trebuie să stăm cu picioarele în apă rece şi să vedem cum facem mai departe cu partidul, la cum e PDL acum nu îi prinde rău să meargă în opoziţie şi să se reconstruiască acolo", a încheiat Elena Udrea.
ARD este în pericol de a se desfiinţa la doar o zi de la încheierea alegerilor parlamentare, după ce politicieni ca Gabriel Biriş sau Cristian Boureanu au criticat alianţa.
Boureanu a fost cel mai vocal, spunând că "ARD a fost o prostie, iar prostiile se plătesc".
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, a declarat, luni, că ARD a fost o construcţie făcută pe genunchi al cărei viitor nu trebuie forţat în continuare, potrivit b1.ro.
"N-a fost suficient de vizibilă opoziţia făcută de noi, mesajele pe care le-am dat nu au ajuns la electorat. Şi din cauza acestei construcţii care a venit târziu şi a fost făcută pe genunchi, dar şi din cauza unei strategii pe care mulţi din partid au considerat-o greşită. ARD s-a dovedit un proiect fără succes, nu cred că trebuie forţat în continuare", a spus Udrea.
De altfel, aceasta consideră că opoziţia s-ar putea dovedi a fi un lucru benefic pentru PDL, care se va putea reface.
"Trebuie să stăm cu picioarele în apă rece şi să vedem cu