Mesajul a fost trimis. Multumesc!

USL Caraș-Severin și-a îndeplinit obiectivul politic

Publicat in Ziua de Vest, luni 10 decembrie 2012 ·

A declarat Sorin Frunzăverde, vicepreședintele PNL

”Anumite persoane, mai mult sau mai puțin inspirate, au zâmbit când eu am declarat că USL își propune să obțină toate cele șapte demnități de parlamentar, a declarat, luni, vicepreședintele PNL, Sorin Frunzăverde. Iată că USL obține șapte mandate din șapte, peste 57 la sută din voturile valabil exprimate pentru Camera Deputaților, peste 62 la sută din cele pentru Senat. Practic ne îndeplinim obiectivul politic pe care l-am avut pentru această campanie. A fost o campanie electorală presărată în anumite momente de atitudini nepotrivite din partea unor candidați și a unor organizatori de campanie. Nu semnificative, dar, până la urmă, și în Caraș-Severin, ca și în România, votul electoratului spune totul. O victorie clară care permite la nivel național îndeplinirea programului ambițios de guvernare și de reașezare a României pe baze proprii acestui moment, pe baza unei noi Constituții, pentru că eu cred că trebuie foarte rapid începută această acțiune de elaborare și adoptare a unei noi legi fundamentale”.

Sorin Frunzăverde admite că este posibilă cooptarea unor personalități politice din Caraș-Severin în noul guvern de la București, deși, afirmă domnia sa, nu s-au purtat încă discuții în acest sens. Pe de altă parte, liderul liberal susține că președintele Traian Băsescu nu are niciun motiv să nu-l numească pe Victor Ponta noul premier al României. Cât despre discuțiile cu UDMR, Frunzăverde crede că ele nu vor reprezenta un pericol pentru modificarea unor puncte din Constituție în sensul dorit de maghiari. Este vorba, spune vicepreședintele liberal, de discuții purtate pentru modernizarea statului român, prin modificarea Constituției, care nu se poate face decât cu 66 la sută din votul parlamentului.

A declarat Sorin Frunzăverde, vicepreședintele PNL

@N_P

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum o ora
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, anunță armata israeliană

HotNews acum 40 minute
Armata israeliană a anunţat duminică că mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, care până acum erau scutiţi de serviciul militar obligatoriu, o problemă care ameninţă viitorul coaliţiei de guvernare a premierului Benjamin

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Motivul uluitor pentru care lucrările la un spital au fost blocate timp de 16 luni. Ministrul Sănătății „Pe teren existau trei nuci”

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat duminică, 6 iulie, că lucrările la un spital au fost blocate timp de 16 luni, deoarece nu a fost eliberat un aviz de mediu, întrucât pentru construirea unității ar fi trebuit tăiați trei nuci.

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

26°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°