Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dragnea îl susține pe Ponta în decizia de colaborare cu UDMR. Antonescu ȘTIA despre discuții, spune el

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 10 decembrie 2012 ·

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a afirmat că principalul motiv al discuţiilor privind cooptarea UDMR la guvernare este dorinţa de majoritate stabilă în Parlament, care să descurajeze viitoarele posibile plecări.

Dragnea sprijină astfel decizia liderului PSD, Victor Ponta, după ce anunțul acestuia privind declanșarea de negocieri cu UDMR a provocat protestele liberalilor.

"Am stabilit să ne întâlnim cu UDMR şi să purtăm discuţii. Nu este un subiect foarte uşor să promovezi o asemenea idee, nu este uşor să o justifici. Eu sunt favorabil acestei întâlniri", a declarat Dragnea, conform Agrepres. El a menţionat că a existat o discuţie cu acest subiect în USL, într-un cerc restrâns, la care a fost prezent şi preşedintele PNL, Crin Antonescu.

Potrivit lui Dragnea, cel târziu mâine reprezentanţii USL s-ar putea întâlni cu cei ai UDMR. "Să nu credeţi că în PSD este foarte multă fericire, dar o să ne întâlnim", a spus Dragnea.

Liderul social-democrat a precizat că până nu vede nominalizarea lui Victor Ponta pentru funcţia de premier nu discută despre componenţa viitorului guvern. Dragnea a mai menţionat că o posibilă colaborare cu UDMR va fi supusă votului forurilor statutare ale PSD.

CITIȚI ȘI: TENSIUNI ȘI REACȚII DURE ÎN USL. „Nu avem nevoie de UDMR!”REACȚII DURE ÎN USL. Haşotti: Sunt ferm împotriva unei alianţe la guvernare cu UDMRNorica Nicolai: UDMR să rămână în Opoziție

:

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump Jr. găseşte o modalitate de a da vina pe Ucraina pentru răspândirea incendiilor din Los Angeles

News.ro acum 3 ore
Donald Trump Jr., fiul cel mare al preşedintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, a reuşit cumva să târască Ucraina în lupta furibundă a lumii MAGA împotriva democraţilor din California pe tema răspunsului la incendiile de vegetaţie care fac ra

Un cetăţean elveţian acuzat de spionaj s-a sinucis în închisoare în Iran

News.ro acum o ora
Justiţia iraniană a anunţat joi că un cetăţean elveţian acuzat de spionaj s-a sinucis în închisoarea din Semnan, un oraş din estul Iranului, relatează AFP. „În această dimineaţă, un cetăţean elveţian s-a sinucis în închisoarea Semnan”, a declarat Mi

O nouă zi liberă pentru bugetari: Minivacanţă de patru zile

Mediafax acum o ora
„Pentru personalul din sistemul bugetar, ziua de 2 mai 2025 se stabileşte ca zi liberă”, potrivit proiectului de hotărâre de Guvern care figurează pe ordinea de zi a şedinţei de vineri. Potrivit documentului, pentru recuperarea zilei de muncă, insti

Au apărut dovezi că boţii ruşi l-au favorizat pe candidatul anti-NATO la alegerile prezidenţiale din Croaţia

News.ro acum 55 minute
Boţii ruşi au contribuit la lansarea unei „campanii de dezinformare pro-Kremlin” pe social media pentru a sprijini candidatul prezidenţial anti-NATO din Croaţia, a anunţat miercuri un grup de experţi, relatează POLITICO. Centrul pentru Rezilienţa In

Vineri, vânt puternic şi viscol în România

Mediafax acum 35 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare meteorologică de Cod galben, ce vizează intensificări ale vântului şi viscol. Avertizarea este valabilă vineri şi vizează Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova, cea mai mare par

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Crai Nou acum 7 ore
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

Meloni îi ia din nou apărarea lui Musk: “Problema este că are influență și este bogat sau că nu este de stânga?”

HotNews acum 40 minute
Giorgia Meloni a fost întrebată dacă atacurile lui Elon Musk la adresa mai multor lideri europeni, printre care cancelarul german Olaf Scholz şi premierul britanic Keir Starmer, constituie o „interferenţă periculoasă”. Prim-ministrul Italiei spune c

UPDATE - Elev de 14 ani, înjunghiat de un coleg, într-o şcoală din Târgu Jiu/ Victima, transportată la spital/ ISJ anunţă că face o anchetă internă/ Copilul rănit, operat de urgenţă

News.ro acum 7 ore
Un elev de 14 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost înjunghiat în umăr, cu un cuţit, de către un coleg de clasă. Incidentul a avut loc într-o şcoală din municipiul Târgu Jiu. Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj face verificări în urma inci

Alexandru Rafila spune că virusul HMPV care provoacă îngrijorare în China este „o viroză banală”

Libertatea acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi, 9 ianuarie, într-o conferință de presă, că nu sunt motive de îngrijorare în rândul populației cu privire la virusul din China.

Catedrala Neamului va fi gata în anul acesta, în octombrie, când va fi sfințită de Patriarhul Daniel și de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I

HotNews acum 3 ore
Catedrala Naţională din București (Catedrala Mântuirii Neamului) va fi sfinţită anul acesta, pe data de 26 octombrie, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului şi de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, informează Agerpres

Vremea

București
acum

joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/4°
Iasi
acum

joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

8°/12°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

joi

4°/12°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-2°/3°