Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Volei juvenil - Victorii lepesiste la Oradea şi la Debrecen

Publicat in Crisana, luni 10 decembrie 2012 ·

Week-end reuşit pentru echipele de volei juniori a LPS CSŞ Bihorul Oradea, care s-au impus în cadrul a două competiţii internaţionale organizate la Oradea şi Debrecen.

Duminică, la sala LPS Bihorul a avut loc a 5-a ediţie a Cupei Junior la volei, rezervată jucătorilor sub 14 ani. Întrecerea organizată cu sprijinul DSJT Bihor ar fi aliniat la start şase echipe de copii, însă trei dintre acestea, Timişoara, Blaj şi Arad nu au mai putut ajunge la Oradea din cauza drumurilor blocate în urma ninsorilor abundente. În aceste condiţii, cele două echipe ale LPS Bihorul şi-au măsurat forţele cu formaţia maghiară Kunhegyes. S-a jucat în sistem turneu, cea mai bună echipă fiind LPS Bihorul I, urmată de LPS II şi Kunhegyes. „Ne-am fi bucurat, dacă toate echipele invitate ar fi ajuns la turneu, care pentru noi era un ultim test de verificare înainte de faza zonală a Campionatului Naţional de Speranţe de la Zalău, programat pe 14 şi 15 decembrie, acolo unde dorim să obţinem calificarea de pe prima poziţie" - ne-a declarat prof. Kovacs Zoltan, antrenorul echipei LPS Bihorul care la turneul de duminică a mizat pe: Andrei Crişan, Alin Jugan, Vlad Radu, Valentin Pantea, Paul Majar, Vlad Vaida, Geani Miclăuş, Rareş Bisorca, Andrei Calapod, Bogdan Popa, Adrian Ursachi, Cristian Maier, Cătălin Cotuna, Sebastian Gherman, Florin Popa şi Alex Bode. În aceeaşi zi, s-a desfăşurat la Debreţin Cupa Eötvös Mikulás la care au participat şi echipe de junioare din Polonia, Szerbia şi România, printre care şi LPS Bihorul Oradea (antrenor, prof. Dana Pascu). După dispute deosebit de echilibrate, voleibalistele orădence au terminat pe primul loc al turneului, devansând echipa Dominó DSE (Ungaria) şi Palic (Serbia).

10.12.2012, 22:30 Week-end reuşit pentru echipele de volei juniori a LPS CSŞ Bihorul Oradea, care s-au impus în cadrul a două competiţii internaţionale organizate la Oradea şi Deb

Articolul in Crisana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Cod Roșu de caniculă în București și județul Ilfov! A fost transmis mesaj Ro-Alert

Ziua Constanta acum 9 minute
În contextul emiterii avertizarii meteorologice cod roșu, valabilă pentru municipiul București și județul Ilfov, valabilă în perioada 22.07.2025, ora 10:00 - 23.07.2025, ora 10:00, privind temperaturi maxime între 40 și 41 de grade, disconfort termi

BREAKING Oligarhul moldovean Vladimir Plahotniuc a fost reținut în Grecia

G4Media acum 15 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat marți că poliția din Grecia l-a reținut pe oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc, transmite Zdg.md. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

VIDEO. Știri Constanța Administratorul plajei Yucatan agresat de o femeie cu un baston. Scene filmate pe plajă

Ziua Constanta acum o ora
Imagini cu o femeie care avea un conflict cu un bărbat pe plaja din Mamaia au devenit virale pe rețelele de socializare. Bărbatul a sesizat Poliția din Năvodari și a depus plângere. Conform martorilor, ar fi vorba de aceeași plajă Yucatan din Mamaia

Kaufland România lansează, în premieră națională, programul de Studiu Dual Universitar în Logistica Operațională, în parteneriat cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

G4Media acum 15 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare București, 22 iulie 2025 – Kaufland România, în parteneriat cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, lansează în premieră în România programul de Studiu Dual Universitar în Logistica Opera

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum o ora
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

Cât costă acum, în 2025, un an de vechime pentru pensie. Care sunt condițiile de îndeplinit și actele necesare

Gandul acum 31 minute
Completarea stagiului de cotizare la sistemul public de pensii se poate face și în 2025, dar persoanele interesate trebuie să știe că, pentru asta, este nevoie de încheierea unui contract de asigurare socială cu Casa Teritorială de Pensii. Conform l

Turul Franței: Mathieu van der Poel abandonează din cauza unei pneumonii

Mediafax acum 19 minute
Conform anunțului oficial de marți dimineață al echipei, Van der Poel a acuzat în ultimele zile simptome ale unei răceli ușoare, însă starea sa s-a agravat considerabil în cursul zilei de luni. Sportivul a fost monitorizat constant de stafful medica

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum o ora
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Vremea

București
acum

32°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/34°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

34°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/33°
Timisoara
acum

24°
mar.

19°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°