Actualul ministru al finanţelor, Florin Georgescu, se pregăteşte să devină şef peste o structură de supraveghere care va include, sub aceeaşi titulatură, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private din România.
AICI găsiţi textul integral al proiectului de ordonanţă precum şiNOTA de fundamentare a acesteia.
UPDATE 4: ASF este condusă de un consiliu format din 15 membri, dintre care un preşedinte şi trei vicepreşedinţi. Membrii consiliului ASF sunt numiţi de Parlament, în şedinţa comună a celor două Camere, la propunerea comună a Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital şi Comisiei economice, industrie şi servicii din Senat şi, respectiv a Comisiei buget, finanţe şi bănci şi Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare din camera Deputaţilor.
Comisiile reunite efectuează selecţia candidaţilor ce urmează să fie numiţi, exclusiv pe baza experienţei şi calificării profesionale în supravegherea sectorului financiar. Numirea membrilor Consiliului ASF se face pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului.
"ASF preia de la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi de la Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, pe bază de protocoale de predare-preluare încheiate cu fiecare dintre acestea, în termen de 15 zile de la data numirii membrilor consiliului al A.S.F., dar nu mai târziu de 15 martie 2013, disponibilităţile băneşti existente în conturi şi patrimoniul stabilit pe baza situaţiilor financiare 6 întocmite potrivit art. 28 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi celelalte drepturi şi obligaţii ce decurg din acestea", se mai spune în proiectul de OUG.
UPDATE 3: "A