> „Noi am profitat din plin de această posibilitate, depunând la timp documentaţia, uneori chiar primii pe ţară”, declară edilul-şef Ion Lungu
Primăria municipiului a primit o sumă suplimentară de 15,72 milioane lei, în baza Ordonanţei Guvernului nr. 161 din 2012. Cea mai mare parte a fondurilor, 11 milioane lei, merg către Termica, iar 2,5 milioane lei iau calea operatorului de salubritate Rosal. În perioada septembrie-noiembrie, pe parcursul celor 3 etape de suplimentare a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru stingerea arieratelor, municipalitatea suceveană a beneficiat de alocări de 31,6 milioane lei, după cum urmează: 9,47 milioane lei în luna septembrie, 6,42 milioane lei în octombrie şi 15,7 milioane lei în noiembrie. Campioană la acest capitol este firma de termoficare în sistem centralizat Termica Suceava, care a reuşit să stingă datorii vechi în valoare de 20 de milioane lei, urmând, în ordine, societatea de salubritate Rosal, care a scăpat de arierate de 5 milioane lei şi firma de transport local de călători TPL, beneficiară a 850.000 lei, pentru plata obligaţiilor istorice.
„Vreau să mulţumesc Guvernului pentru iniţiativa de a stinge respectivele datorii. Noi am profitat din plin de această posibilitate, depunând la timp documentaţia, uneori chiar primii pe ţară. Astfel, luând în considerare şi cele 2 milioane lei care au venit de la Fondul de rezervă pentru Termica şi alte 600.000 de lei acordate societăţii de termoficare prin intermediul Consiliului Judeţean, Primăria municipiului Suceava a stins, în intervalul septembrie-noiembrie, datorii de 35 de milioane lei”, a explicat Ion Lungu.