Peste 7.300 de spectatori au asistat între 27 noiembrie - 9 decembrie la cea de-a treia ediţie a Festivalului de teatru interferenţe, găzduit de Teatrul Maghiar de Stat din Cluj.
Un număr total de 7.360 de spectatori au asistat la cele 21 de reprezentaţii din cadrul celei de-a treia ediţiei a Festivalului internaţional de teatru Interferenţe, ce s-a desfăşurat între 27 noiembrie - 9 decembrie la Cluj-Napoca, în organizarea Teatrului Maghiar de Stat Cluj (TMSC). Cei mai mulţi spectatori, peste 850 în fiecare seară, au asistat la reprezentaţiile spectacolelor „Regele moare", de Eugen Ionescu, regia Silviu Purcărete şi „Călătoriile lui Gulliver", exerciţii scenice după opera lui Jonathan Swift, coordonate tot de Silviu Purcărete. Ambele spectacole au avut loc în faţa unor săli arhipline, o altă montare a cunoscutului regizor, „Gianni Schicchi", fiind prezentată în festival. Reprezentaţiile în regim studio s-au bucurat şi ele de săli pline, însă în cazul acestora capacitatea sălii a fost între 60-100 de locuri. Tocmai din acest motiv unele spectacole - „Hand stories", de la Théâtre Vidy-Lausanne, Elveţia, regia şi interpretarea Yeung Faї sau „Wozzeck", de la Volksbühne am Rosa-Luxemburg-Platz Berlin, Germania, regia David Marton - au fost prezentate de câte două ori.
"Festivalul Interferenţe e în acest moment cam la acelaţi nivel cu Festivalul Shakespeare de la Craiova, ca eveniment teatral internaţional de mare calibru din România, iar ediţia din acest an a confirmat acest lucru. Au fost spectacole foarte diverse, dar toate peste medie, ca valoare. Au fost prezente companii foarte importante, cu montări foarte interesante, inclusiv după piese clasice, dar nu numai. Evenimentele conexe, lansări, ateliere, discuţii, de ţinută, au întregit oferta festivalului şi au coagulat