Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Populaţia României a scăzut cu 1.981 de persoane în octombrie

Publicat in Mediafax, luni 10 decembrie 2012 ·

Populaţia României a scăzut cu 1.981 în luna octombrie, când s-au născut 18.641 de copii şi au decedat 20.644 de persoane, potrivit datelor publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În luna octombrie s-au născut cu 945 mai mulţi copii decât în septembrie şi au decedat cu 3.523 mai multe persoane faţă de luna anterioară.

Sporul natural a fost negativ atât în luna octombrie 2012, cât şi în aceeaşi lună a anului trecut, când populaţia a scăzut cu 4.496 de persoane.

"Sporul natural provizoriu a fost negativ în luna octombrie, de 1.981 persoane (decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii), spre deosebire de luna septembrie când a fost pozitiv, de 597 persoane (născuţii-vii având un excedent faţă de decedaţi). Numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat în luna octombrie a fost de 179 (9,6 copii sub un an la 1000 născuţi-vii), rata fiind în creştere faţă de luna septembrie, când a fost de 7,2 copii sub un an la 1000 născuţi-vii", se arată într-un comunicat de presă al INS remis agenţiei MEDIAFAX.

La oficiile de stare civilă s-au înregistrat în octombrie 10.266 căsătorii (5,7 căsătorii la 1.000 de locuitori), cu 6.620 mai puţine decât în septembrie. În aceeaşi lună au fost pronunţate, prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii 202/2010, 2.373 de divorţuri (1,31 divorţuri la 1.000 de locuitori), cu 236 mai multe decât în septembrie.

Comparativ cu luna octombrie a anului trecut, numărul născuţilor-vii a fost mai mare cu 1.966, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 549 mai mic. Numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat a fost cu 23 mai mare decât în octombrie 2011.

În octombrie 2012 au fost încheiate cu 135 mai puţine căsătorii faţă de aceeaşi lună a anului trecut. În scădere a fost şi numărul divorţurilor, fiind pronunţat cu 611 mai puţine în octombrie 2012 decât în

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum o ora
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum o ora
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 8 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 9 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Un senator PNL solicită grup interministerial pentru salvarea finanțării autostrăzilor A7 și A8 / ”Fac apel la colegii din Guvern să renunţe la atitudinea drobului de sare”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Senatorul PNL Lucian Rusu susţine că, până la o decizie definitivă a oficialilor europeni în privinţa finanţării autostrăzilor A7 şi A8, un grup interministerial coordonat de un vicepremier ar trebui

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 6 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Putin nu se lasă intimidat de ultimatumul lui Trump privind încetarea focului în Ucraina: Moscova „nu acceptă ameninţări”

Adevarul acum o ora
Ministerul rus de Externe a declarat joi că Moscova „nu acceptă ameninţări" după ce preşedintele american Donald Trump a anunțat luni că acordă Moscovei 50 de zile pentru a ajunge la o încetare a focului în Ucraina sau în caz contrar se va confrunta

Vremea

București
acum

19°
joi

19°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/23°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°