Niculina Mocioi a avut cel mai bun rezultat dintre candidaţii PP-DD Gorj la Camera Deputaţilor şi are şanse să „prindă” la redistribuire un loc de deputat. Colegiul 5 Rovinari ar avea astfel doi reprezentanţi în Camera Deputaţilor, pe Vasile Popeangă de la USL şi Niculina Mocioi de la PP-DD. Deşi a intrat în politică la începutul verii, în doar câteva luni Mocioi a ajuns secretar executiv al partidului, consilier judeţean şi acum cu şanse la parlament.
Reporter: Deputat la 33 de ani, după numai câteva luni de activitate politică… Nu e prea mult?
Niculina Mocioi: Este mult prea devreme. Toată lumea mă felicită, dar nici nu s-au centralizat toate voturile. Rămâne de văzut dacă voi obţine mandatul la redistribuirea naţională. Totul s-a întâmplat foarte repede. Nu ştiu dacă este prea mult, ştiu că vorbim de zece mii de voturi, adică zece mii de oameni care au aşteptări de la mine şi de la PP-DD, zece mii de voturi care mă responsabilizează. Îmi doresc să nu dezamăgesc pe nimeni.
Reporter: PP-DD Gorj a avut un rezultat dublu faţă de media pe ţară, tu ai avut chiar aproape triplu. Cum explici aceste rezultate?
Niculina Mocioi: Fară îndoială principalul motiv este candidatura lui Dan Diaconescu în Gorj şi lupta pe care şi-a asumat-o cu Victor Ponta. Mi-aş fi dorit din tot sufletul ca Dan să-l bată pe Ponta. Privind la rece, rezultatul este unul bun, foarte bun, dar simt o dezamăgire că nu am câştigat colegiul 6. Simt acest regret şi la oamenii din partid, dar privind totuşi la rece, rezultatul este unul bun.
Reporter: PP-DD va fi un partid de opoziţie. Ce poate să facă un parlamentar de opoziţie?
Niculina Mocioi: Să fie vocea oamenilor simpli. Să aibă grijă ca anumite promisiuni făcute de putere în campanie, cum ar fi neprivatizarea CE Oltenia, să se împlinească. Să aducă investitori privaţi, cât de mici, în colegiu, pentru că fiecare loc