Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Roznov: Vot pe muzică populară

Publicat in Ceahlaul, luni 10 decembrie 2012 ·

Încă de la prima oră a dimineţii, la Secţia 129 Roznov s-a dat tonul la vot prin acorduri de muzică populară. Ioan Moscu, preşedintele comisiei electorale, s-a gândit să mai înveselească atmosfera şi a pus aparatul să cânte, cu decibelii la limita suportabilului. Aproape de ora 12, când roznovenii au început să vină la vot în număr mai mare, şi câte zece odată, se crease o atmosferă de ziceai că e în toi o sărbătoare locală, cu muzică populară şi voie bună. “Ei, am pornit şi noi un aparat, nu cred că este deranjant, nu facem propagandă nimănui”, a spus Ioan Moscu. “Acum, la amiază, au început să vină mai mulţişori alegători, dar nu ştiu dacă oamenii au ieşit de la slujbă sau au reuşit să se prezinte datorită faptului că domnul primar a deszăpezit drumurile… Dacă le creezi condiţii, oamenii vin. Din 1747 de persoane înscrise pe listele permanente, s-au prezentat până la această oră 120. Nu am avut probleme deosebite. Au fost câţiva roznoveni cu carte de alegător, dar i-am lămurit pe oameni că nu se poate vota aşa”. La Primăria Roznov stătea de “veghe” secretarul. Emil Custura avea date concrete din teren, despre procentul de votanţi, dar şi despre situaţia drumurilor din oraş: “La orele amiezei, prezenţa la urne e destul de slabă, de 6-7%, din totalul celor 8049 persoane cu drept de vot. E foarte adevărat că nici vremea nu este favorabilă, însă noi ne străduim să deszăpezim drumurile. Avem 5 utilaje care acţionează pe arterele oraşului, fiind deblocate, cu prioritate, străzile pe care sunt secţii de votare”.

* Pe asistaţii căminului de bătrâni nu-i vrea nimeni Şi asistaţii Căminului de bătrâni din Roznov au drept de vot, însă… fiecare în localitatea unde domiciliază conform datelor înscrise în cartea de identitate, nu în Roznov. De aceea, doar vreo 15 din cei 50 de “locatari” ar fi putut vota la Roznov, pentru că sunt domiciliaţi în oraş. Dar nici aceştia nu au p

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima dezbatere prezidențială dintre George Simion și Nicușor Dan, organizată de Euronews la Universitatea Politehnica

HotNews acum 46 minute
Postul de televiziune Euronews a anunțat, miercuri, că organizează joi, 8 mai, prima dezbatere dintre prezidențiabilii George Simion și Nicușor Dan. Alte două dezbateri dintre cei doi contracandidați au fost anunțate de către Digi24 și TVR. „Joi, 8

Planul Roșu de Intervenție activat în județul Tulcea! Un autocar implicat în accident în apropiere de Niculițel

Ziua Constanta acum 42 minute
Un grav accident rutier a avut loc astăzi, 7 mai 2025 în județul Tulcea. Potrivit IGSU, în accident au fost implicate un autocar și un autotren. În autocar se aflau aproximativ 20 de persoane. Din primele informații autocarul a fost acroșat de semir

Influencerul Makaveli anunță că va candida la Primăria Capitalei dacă Nicușor Dan ajunge președinte: „Nu e un pamflet”

HotNews acum 3 ore
Alexandru Zidaru (Makaveli), influencerul care i-a făcut în 2024 campanie lui Călin Georgescu pe TikTok, a anunțat, miercuri, pe TikTook, că va candida la Primăria Capitalei dacă Nicușor Dan pleacă de funcție. „Am discutat cu Ninel Peia și mă susțin

Camera de Comerţ şi Industrie a României vrea să organizeze o dezbatere economică cu cei doi candidaţi la preşedinţia României pe 13 mai, de la ora 12.00

G4Media acum o ora
Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) anunţă, printr-un comunicat, că a adresat o invitaţie oficială celor doi candidaţi la preşedinţia Românei, Nicuşor Dan şi George Simion, la o dezbatere publică pe teme economice cu Camerele de Comerţ ş

Mai multe persoane rănite la Tokyo, într-un atac cu cuţitul la metrou. Un bărbat arestat

News.ro acum 19 minute
Mai multe persoane au fost rănite miercuri la Tokyo într-un atac cu cuţitul, iar presa locală scrie că poliţia a arestat un bărbat, relatează AFP. Circulaţia pe o linie de metrou din capitala japoneză a fost suspendată după atac, potrivit postului N

Reprezentant BNR, despre presiunea pe cursul valutar. „Vom încerca să nu avem creșteri mari în ce înseamnă dobânzile”

Adevarul acum 25 minute
Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a României (BNR), avertizează asupra riscurilor economice din țara noastră în contextul instabilității politice, care s-au suprapus peste probleme precum deficitul bugetar mare.

Siegfried Mureşan (PNL): Parlamentul European tocmai a votat raportul coordonat de mine privind priorităţile pentru viitorul buget multianual al UE / Este important să continuăm să beneficiem de fonduri europene

G4Media acum o ora
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan anunţă, miercuri, că Parlamentul European tocmai a votat raportul coordonat de el, privind priorităţile pentru viitorul Buget multianual al UE, în care a propus o creştere adecvată a bugetului multianual al Un

Claudiu Cazacu, XTB: Mari retaileri precum Shein şi Temu vizează Europa, după blocajul din SUA. Bătrânul continent devine noul teren al competiţiei globale

Ziarul Financiar acum 39 minute
Europa ar putea deveni noul teren central de înfruntare al marilor retaileri „izgoniţi” de barierele comerciale impuse de SUA, iar în condiţiile în care taxele vamale ridică semne de întrebare pentru viabilitatea modelului lor de business, retaileri

INHGA Cod galben de inundații pe râuri din opt județe. Printre ele se află și județul Tulcea

Ziua Constanta acum 4 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până joi dimineața pe râuri din opt județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis,

Ilie Bolojan îndeamnă la un vot „istoric”: „Votați așa cum vă dictează conștiința, dar gândiți-vă la normalitate, România europeană”

Libertatea acum 5 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a făcut un apel important către cetăţeni în cadrul Romanian Business Leaders Summit. Potrivit News.ro, Bolojan a îndemnat românii să participe la vot şi să-şi exercite dreptul democratic conform prop

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

10°/20°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/12°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/14°
joi

10°/11°
vin.

6°/10°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

24°
mie.

14°/24°
joi

12°/15°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/11°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

10°/15°
joi

9°/15°
vin.

7°/12°
sâm.

5°/14°
Timisoara
acum

15°
mie.

11°/15°
joi

8°/17°
vin.

8°/17°
sâm.

9°/17°